Chiar nu mai speriem pe nimeni?
România a câştigat doar la cinci goluri diferenţă (34-29) manşa tur cu austriecele, meci disputat la Oradea, punând în pericol participarea la Mondialul din Germania de la finalul anului.
Din postura de medaliate cu bronz la ultimul campionat mondial, în 2015, handbalistele noastre ar fi trebuit să defileze în barajul de calificare cu Austria, o naţională formată din jucătoare semi-profesioniste. Cristina Neagu ne-a avertizat însă că România trece printr-un schimb de generaţii, iar tinerele tricolore mai au nevoie de timp pentru a ţine steagul sus. “E clar că nu mai avem echipa de care se temeau toţi adversarii”, spunea Neagu înaintea confruntării cu Austria, ducând dorul colegelor care s-au retras recent de la naţională (Aurelia Brădeanu, Oana Manea şi Paula Ungureanu).
Cea mai valoroasă handbalistă a lumii a avut dreptate, meciul de vineri seară de la Oradea fiind unul extrem de echilibrat, în ciuda diferenţei enorme existente pe hârtie. La pauză, România condueea Austria cu un singur gol (17-16), iar desprinderea s-a produs abia în ultimele 10 minute ale întâlnirii. “Nu atacul a fost problema. Am marcat 34 de goluri, dar am primit 29. Asta e, am simţit presiunea partidei. A fost un tst extraordinar pentru noi şi avem multe de învăţat din asta. Nu ne-am asigurat deloc calificarea la Mondiale, dar mergem în Austria să câştigăm”, a mărturisit Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din tabăra României, cu şapte goluri, la fel ca Valentina Elisei.
România n-a ratat nici un Mondial
Marţi, în Austria, la Stockerau, tricolorele conduse de pe margine de selecţionerul spaniol Ambros Martin îşi vor apăra avantajul de cinci goluri luat în partida tur. România are o presiune suplimentară prin faptul că e singura echipă din lume care a participat la toate cele 22 de ediţii de campionat mondial, asfel că o eliminare în faţa Austriei ar echivala cu un dezastru. “Eu sunt realist, nu avem nici o şansă de calificare. Nu putem învinge România la o asemenea diferenţă”, a spus antrenorul de origine română al austriecelor, Herbert Muller, încercând să adoarmă vigilenţa handbalistelor noastre pentru a produce marea surpriză.