Cine îşi iubeşte mai mult stăpânul, câinele sau pisica?

Ultima actualizare:
Neurocercetătorul britanic Paul Zak a studiat ce-i în mintea animalelor noastre de companie
Neurocercetătorul britanic Paul Zak a studiat ce-i în mintea animalelor noastre de companie

În sfârşit, eternele dezbateri între iubitorii de câini şi cei de pisici, despre ce animal e mai iubitor, mai bun, mai deştept şi mai frumos, sunt pe cale să-şi găsească răspunsul. Cel puţin la capitolul iubire şi ataşament.

Un studiu realizat de neurocercetătorul britanic Paul Zak, care va fi difuzat în cadrul unui documentar BBC2, a demonstrat că animalele chiar ne iubesc. Câinii, însă, iubesc oamenii de cinci ori mai mult decât pisicile. Medicul a ajuns la această concluzie după ce a recoltat mostre de salivă de la un grup de 10 pisici şi 10 câini, cărora le-a testat nivelul de oxitocină, cunoscut ca hormonul ataşamentului. Asta înainte şi după ce s-au jucat cu stăpânii lor. Analizele au arătat că, la câini, nivelul de oxitocină a crescut de cinci ori mai mult decât la pisici. 

S-a demonstrat ştiinţific: câinii chiar ne iubesc sincer
S-a demonstrat ştiinţific: câinii chiar ne iubesc sincer

„Oxitocina este o substanţă produsă de creier atunci când iubim pe cineva. Este eliberată de mamifere pentru a crea o legătură cu semenii lor şi e una dintre măsurile chimice ale iubirii. Spre exemplu, noi, oamenii, producem oxitocină între 15% şi 20% atunci când avem o interacţiune plăcută cu un străin, între 25% şi 50% când suntem în compania unei persoane cunoscute şi peste 50% când iubim pe cineva, cum ar fi copiii sau partenerul de viaţă”, spune Zak. 

Hormonul ataşamentului, de 5 ori mai mare la câini


    S-a demonstrat ştiinţific: câinii chiar ne iubesc sincer
S-a demonstrat ştiinţific: câinii chiar ne iubesc sincer

În cadrul experimentului realizat de el, nivelul de oxitocină al căţeilor a crescut cu 57,2% după interacţiunea cu stăpânul. Ceea ce e mult şi demonstrează faptul că aceste patrupede chiar îşi iubesc sincer stăpânii. Pe de altă parte, la pisici a crescut cu doar 12% şi asta nu la toate felinele testate, ci doar la jumătate dintre ele. Cealaltă jumătate nu a produs deloc oxitocină, anunţă cercetătorul, citat de huffingtonpost.com. Iubitorii de pisici nu trebuie, însă, să se descurajeze. Se ştie faptul că ele sunt mai puţin sociabile decât câinii şi mai degrabă teritoriale. Cum experimentul a avut loc în laboratorul lui Zak, un loc rece şi nefamiliar pentru animale, acest lucru nu le-a permis felinelor să se relaxeze ca acasă. „Pisicile ar fi avut un scor mai bun dacă erau testate în confortul locuinţei. Sau măcar mai mult de jumătate ar fi produs oxitocină”, precizează Paul Zak.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
microbuz scolar jpeg
horoscop, zodii, stres jpg
nosferatu  jpg
Odihnă, flori, somn jpg
frica jpg
nasterea domnului jpg
index (34) webp
casa din care se auzeau zgomotele jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net