Sărbătoarea Sânzienelor. Tradiții care atrag sănătate și împliniri

Ultima actualizare:

    Florile de sânziene atrag sănătatea și norocul în viața celor care le prețuiesc
Florile de sânziene atrag sănătatea și norocul în viața celor care le prețuiesc

Sărbătoarea Sânzienelor din data de 24 iunie este asociată sărbătorii de pomenire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, fiind cunoscută, în unele zone geografice, şi sub denumirea de Drăgaică. În credinţa populară, sânzienele sunt preotese ale soarelui, divinităţi nocturne, ascunse prin pădurile neumblate de om și ele aduc oamenilor bucurii, spor în munca lor, alungând spiritele rele.

În noaptea magică de 23 spre 24 iunie se deschid cerurile

În noaptea magică de sânziene, 23 spre 24 iunie, oamenii așteaptă să se deschidă cerurile. Acum ei trăiesc un moment emoționant pentru că pot veni în contact cu rudele şi prietenii plecaţi în lumea de dincolo. 

Un buchet de Sânziene spune fiecărei tinere cine este ursitul

Tinerele care cred în magia acestei nopţi îşi pun sub pernă un buchet de sânziene și a doua zi merg la un magician să le descifreze visul. De asemenea, există şi un alt ritual practicat de tinerele care vor să-şi cunoască ursitul: ele pun într-un vas nou, de culoare albă, apă de izvor(adusă în casă în zorii zilei), câteva fire de sânziene şi agheasmă. După ce se spală pe faţă cu apă de izvor, tânăra se roagă ca sânzienele să-l aducă pe cel ursit „pe oglinda apei" din castron. Se spune că cele care respectă întocmai ritualul, îl vor cunoaşte pe viitorul soţ. Ritualurile de Sânziene pot fi împlinite timp de 24 de ore.

Oamenii credincioși și generoși se întâlnesc cu Sânzienele

În ziua sărbătorii, oamenii credincioşi şi generoşi au ocazia să se-ntâlnească cu Sânzienele, fiinţe ireale, numite şi Frumoasele, Sfintele sau Măiastrele. Noaptea ele apar în visele lor îmbrăcate în veşminte albe, diafane, iar părul lor bălai pluteşte în vânt. În timpul zilei, spune tradiția, trupul Sânzienelor se aseamănă cu nişte fuioare purtate de vânt.

Florile de Sânziene sunt remedii magice

Sânziana, o floare de câmp, de culoare galbenă sau albă are un miros foarte plăcut, asemănător cu al florilor de tei. Planta este indicată în tratamentul afecţiunilor hepatice, renale, neurologice, dar floarea este folosită şi în tratamentele cosmetice.

În ziua de Sânziene se culeg plantele de leac

În această zi se culeg plantele de leac, care sunt binecuvântate cu puteri tămăduitoare, iar toamna se culeg rădăcinile acestora. De asemenea, roua adunată de pe florile de sânziene are puteri tămăduitoare, fiind un remediu deosebit pentru ochi şi pentru piele.

Sânzienele alungă vrajba şi spiritele malefice

Tradiţia spune că în dansul lor feeric, sânzienele ating holdele şi le dăruiesc rod  bogat. Acum, ele pătrund în gospodării, binecuvântează tinerele familii cu copiii sănătoşi, iar gospodarilor generoşi cu semenii lor le aduc veşti bune şi spor în tot ce-şi doresc. În același timp, sânzienele au puterea să alunge spiritele malefice şi vrajba din casele oamenilor.

În zorii sărbătorii se împletesc coroniţele pentru sporul casei

În zorii sărbătorii, fetele şi femeile împletesc coroniţe din nouă fire de sânziene şi tot atâtea de grâu: Cununa respectivă este aruncată pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămâne pe acoperiş înseamnă că cele care le-au împletit vor avea un trai bun în căminul lor sau se vor căsători. Dacă coroana alunecă şi nu rămâne agăţată pe casă este un avertisment pentru cele care le-au împletit. Astfel de coroniţe împletite se agaţă şi la ferestre şi la uşi pentru a aduce spor şi belşug în acele case, pentru a-i apăra pe oameni de ghinioane şi de boli.

Dacă plouă în ziua de sânziene, nu e semn bun

Lucrătorii ogoarelor urmăresc starea vremii în ziua de Sânziene. Tradiţia populară spune că dacă plouă de Sânziene, nu este un semn bun. Va ploua încă 40 de zile, iar vremea rea va aduce necazuri oamenilor.

Amuțitul cucului

În această zi, după trei luni de cântat (de la Buna Vestire), Cucul, pasărea oracol, tace. În popor, întâmplarea se numeşte Amuţitul cucului. De-a lungul celor trei luni, cântecul lui s-a implicat în destinul oamenilor. Ei ştiu că, de câte ori cucul cântă în anumite zile, el le vesteşte ceva anume: câte bucurii vor avea, când se vor căsători etc.

Să aducem în casa noastră o floare de sânziene

Tradiția spune că, în ziua acestei sărbători, este bine să aducem în casa noastră o floare de sânziene, ca un mesager al norocului. Stropită cu agheasmă, această floare trebuie s-o păstrăm  la icoane.

*După ce se usucă, să purtaţi în portofel o floricică de sânziene oricât de mică. Să fiţi convinşi că norocul nu are să vă ocolească tot anul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
astrology zodiac sign signs of the zodiac horoscope jpg
Mercur Retrograd, horoscop jpg
cheesecake jpg
tunsori 2022 jpg
horoscop 2025 logo webp
horoscop ( FOTO pixabay )
2 lasagna cu legume jpg jpeg
babka cozonac dreamstime jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net