Cele mai eficiente remedii contra halenei

Ultima actualizare:

    Remedii contra respiraţiei urâte
Remedii contra respiraţiei urâte

Mirosul neplăcut, emanat de unii semeni în timpul expiraţiei, este provocat de bacterii. La fel de neplăcut ca şi mirosul transpiraţiei, acest aer insuportabil, cunoscut sub numele de halenă, se datorează unor boli de stomac şi de intestine sau problemelor respiratorii.

Mirosul fetid penetrant, îl întâlnim şi la consumatorii de usturoi, de ceapă (consumate în stare crudă), de mezeluri grase şi foarte condimentate şi, fireşte, la alcoolici. Cei care consumă dulciuri, inclusiv gumă de mestecat, contribuie, fără să ştie, la înmulţirea bacteriilor ce se formează în cavitatea bucală, în exces.

Cum se stabileşte un tratament corect

„Specialiştii pot stabili un tratament corect, ţinând seama şi de mirosul degajat prin expiraţie de bolnav. De exemplu, persoanele care emană un miros asemănător alimentelor stricate suferă de constipaţie sau de indigestie. Ştii dacă ai o respiraţie proaspătă? Este suficient să sufli în palme şi apoi să le mirosiţi. Rezultatul este o constatare certă. Lista remediilor în caz de halenă este alcătuită riguros de nutriţionist şi de medicul de familie. Remediile naturale sunt eficiente, ieftine şi uşor de procurat”, susţine Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie: 

Pătrunjelul  este un „deodorant”pentru gură

O verdeaţă nutritivă şi vedetă în gastronomie, pătrunjelul, este şi un antidot împotriva respiraţiei urât mirositoare, deoarece conţine clorofilă-un renumit dezodorizant al respiraţiei. De aceea, nutriţioniştii, preocupaţi de acest aspect din viaţa de zi cu zi, ne recomandă să mestecăm frunze de pătrunjel sau să punem în storcătorul de legume 2-3 legături de pătrunjel şi câteva fire de creson. Din acest suc se ia câte o linguriţă după fiecare masă.

Mestecă nişte cuişoare după masă

O punguţă conţinând cuişoare, fenicul, anason este bine să stea în trusa personală, alături de pasta de dinţi şi de bomboanele mentolate, ne recomandă nutriţioniştii. După ce am mâncat ceva cu miros persistent şi înţepător ( mezeluri, ceapă, usturoi), trebuie să ronţăim câteva seminţe din punguţa cu condimente.

Gargara cu plante medicinale

Şi gargara cu infuzie din plante medicinale, precum gălbenele, salvie, echinacea, busuioc sau iarbă de smirnă este o metodă pentru a obţine o respiraţie  plăcută. Putem să facem gargară şi cu o soluţie preparată din tinctură de propolis (10 picături la o cană de ceai), care are un dublu efect- de  împrospătare a respiraţiei şi de revigorare.

Dropsurile mentolate, bune şi pentru starea de spirit

Persoanele care se confruntă cu halena, să mestece de mai multe ori pe zi bomboane de mentă sau dropsuri mentolate. Acestea influenţează în bine respiraţia, digestia şi starea de spirit.

Şi citricele combat halena

Dacă rezerva de dropsuri mentolate s-a epuizat, atunci o coajă de portocală, de mandarină sau de lămâie, spălate, în prealabil, sunt remedii foarte bine, la îndemâna noastră. Ca o soluţie salvatoare, când alte strategii nu pot fi aplicate, se poate consuma un măr, care curăţă dantura de microorganisme.  De asemenea, o felie de pomelo are un efect asemănător.

Clăteşte gura cu infuzie de trandafiri

Infuzia obţinută din petale de trandafiri pentru dulceaţă  este un remediu foarte bun după ce consumi multe alimente „grele”:ouă,  jumări de porc, salate asezonate cu maioneză sau carne de oaie.

Sucul de castraveţi şi chimenul, leacuri excelente

Bea suc proaspăt de castraveţi, câte 200-300 ml pe zi ! Fii consecvent cu această terapie cel puţin 4-5 zile. Este o metodă prin care scapi de efectul toxinelor, acumulate după o masă îmbelşugată. Mânâncă supă de legume în care presari chimen. O cană pe zi, consumată după masa de prânz, combate mirosul persistent de grăsimi.

Spală dinţii cu o pastă făcută în casă

Spală-te pe dinţi cu o pastă de dinţi ideală, aşa cum o numesc fitoterapeuţii. O puteţi prepara singuri în casă : zdrobiţi într-un castronel miezul fără sâmburi al unei lămâi proaspete; adăugaţi o linguriţă cu pulbere din frunze de salvie, o jumătate de linguriţă de ulei volatil de scorţişoară (ambele au efect antiseptic), plus o linguriţă de pulbere de busuioc. Toate ingredientele se amestecă foarte bine şi, în final, adăugaţi, apă distilată, cu picătura, până când se obţine o pastă. Aceasta se pune într-un borcănel ce trebuie păstrat în frigider.

Dacă respiraţia neplăcută persistă...

Desigur, igiena dinţilor este o necesitate. Periuţa de dinţi este principalul instrument pentru igienizarea danturii. Când respiraţia neplăcută persistă, trebuie igienizată şi limba cu periuţa de dinţi .

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada moldovei jpg
Coridorul Vasari din Florenta FOTO Shutterstock jpg
traditii de craciun   probr ro  jpeg
jasmine larsen rapunzel instagram jpg
nasterea domnului jpg
dimitrie tomozei captura video jpg
cafea turceasca istock jpg
Pahar pahare vin alcool FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net