Lista medicamentelor pe care nu e bine să le iei cu lapte

Ultima actualizare:

    Antibioticele sunt principalele medicamente care nu se asociază cu lapte sau iaurt.www.clicksanatate.ro
Antibioticele sunt principalele medicamente care nu se asociază cu lapte sau iaurt.www.clicksanatate.ro

Eficiența unui medicament depinde de momentul administrării, de respectarea dozei, dar și de efectele pe care le poate avea asocierea medicamentelor cu anumite alimente sau băuturi. Astfel, unele alimente încetinesc, diminuează sau chiar amplifică acţiunea pastilelor.

Înainte de a ajunge la locul unde trebuie să acţioneze, medicamentele trebuie absorbite din stomac şi intestinul subţire. Majoritatea substanţelor active din medicament pătrund în organism prin mucoasa intestinală. În fiecare etapă a aborbţiei medicamentului, anumiţi factori pot modifica efectul acestuia.

De asemenea, lichidele cu care este administrat un medicament pot influenţa eficienţa acestuia. De aceea, medicii recomandă întotdeauna să luăm medicamentele cu apă (cel puţin 100 de ml).

În acest sens, una dintre cele mai frecvente confuzii ale pacienților se referă la asocierea medicamentelor cu lapte.

Descoperă pe clicksanatate.ro ce alte pastile nu trebuie luate cu lapte

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sare borcan istock jpg
miting PRO EUROPA COREGRAFIE 022 FOTO INQUAM Photos Octav Ganea jpg
UPDATE Parcul Herăstrău va purta numele „Regele Mihai I" jpeg
Ce inseamn daca ploua intr o zi special din viata ta, foto Shutterstock jpg
index (1) webp
donald trump lovit cu microfonul, captura video jpg
Grădinile Suspendate din Babilon, foto Shutterstock jpg
istock haine negre negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net