Adevărul spus de Gheorghe Ghiorghiu Dej în anul 1960
România, începând cu 1944, a intrat sub influența Uniunii Sovietice, iar cetățenii români au devenit subiecții unui experiment economic, social, politic și cultural ce se desfășura sub auspiciile unei ideologii revoluționare. Teoriile politice promiteau un viitor luminos, dar acest viitor nu s-a materializat, iar întregul bloc socialist s-a prăbușit, lăsând în urma sa un imens vid economic și social, scriu cei de la Historia.
Minciuna a fost piatra de temelie a regimului comunist
Sub regimul comunist, populația a fost supusă unei intense campanii de îndoctrinare. Liderii de la București erau înfățișați drept patrioți care luptau împotriva exploatării capitaliste și a influenței Moscovei, iar în fața acestui discurs, masele se lăsau seduse de imaginea de „luptători” ai regimului, comparându-i cu eroii din istoria națională. Din păcate, adevărul despre natura regimului și obiectivele sale nu era niciodată complet spus.
Minciuna a fost piatra de temelie a regimului comunist, iar aceasta a fost promovată activ prin toate structurile de stat: presă, școli, cultură. Aparatul de propagandă era bine înfipt în fiecare colțișor al vieții sociale, iar politrucii, dornici să câștige privilegii, slujeau regimul cu devotament.
Idei cutremurător de sincere
Totuși, în cercuri mai restrânse, adevărul își găsea uneori locul. În data de 5 decembrie 1960, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României și un susținător feroce al stalinismului, a ținut o ședință a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., ședință care a fost consemnată într-o stenogramă. Publicată abia în 2004 de istoricul Dan Cătănuș, aceasta a relevat câteva idei cutremurător de sincere ale liderului român, care merită o discuție mult mai amplă.
Deja în 1960, Gheorghiu-Dej a recunoscut că nu socialismul era prioritatea în acest proiect. El afirma, cu un cinism uluitor, că în lagărul capitalist, șomerii trăiau mai bine decât muncitorii români. În esență, regimul comunist nu oferea bunăstare populației, ci o stare de subzistență în numele unei ideologii ce promitea o revoluție globală. Banii obținuți din producția industrială nu erau folosiți pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor, ci pentru dezvoltarea unui arsenal militar de mari dimensiuni, necesar în vederea unei presupuse revoluții mondiale, visul suprem al liderilor comuniști din întreaga lume.
În ciuda greutăților economice acute, cu raționalizări și înfometare, regimul nu renunța la obiectivele sale ideologice. Armamentul de calitate superioară și cantitățile industriale de arme erau priorități, chiar dacă acestea nu aduceau niciun beneficiu direct pentru populație. Scopul nu era prosperitatea românilor, ci, mai degrabă, pregătirea țării pentru un mare război mondial, destinat, teoretic, să aducă „eliberarea” întregii lumi de sub dominația burgheziei capitaliste.
Dorința de a păstra puterea a prevalat
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu au continuat pe acest drum sinuos, chiar dacă știau că socialismul nu aduce nimic bun pentru popor. Dorința de a păstra puterea și de a susține regimul a prevalat. În acest context, întreaga economie și resursele țării au fost canalizate spre un scop comunist globalist, iar populația română a trăit în sărăcie și opresiune, fără a beneficia vreodată de „lumina” promovată în ideologia socialistă.
Către sfârșitul regimului, populația ajunsese să facă cozi pentru pâine și alimente de bază, în timp ce statul construia arme pentru o „revoluție mondială” care, în realitate, nu avea niciun sens pentru bunăstarea românilor.
În fața acestor adevăruri incomode, trebuie să dispară din manualele de istorie noțiuni absurde precum „național-comunismul”, care sugerează că regimul a avut un impact pozitiv asupra poporului român. Totul a fost o perdea de fum pentru ascunderea unui obiectiv mult mai mare: revoluția mondială, în numele unei ideologii ce nu a adus niciun fel de bunăstare pentru oameni.
Minciuna și propaganda au fost elementele centrale ale regimului comunist, iar experiențele politice prin care au trecut românii au fost dureroase și devastatoare. Se pare că, în continuare, există încercări de aplicare a unor forme de socialism, dar adevărul spus în 1960 de Gheorghe Gheorghiu-Dej ar trebui să rămână un avertisment pentru viitor: regimurile care promit „salvarea lumii” nu sunt altceva decât mașinării de opresiune pentru popoarele pe care le conduc.
