A dat foc primăriei din cauza supărării. Ce le-a spus polițiștilor edilul fugar din Argeș

Marin Mihai, primarul din comuna argeșeană Beleți-Negrești a ajuns în arest sub acuzația de distrugere. Edilul, care a fost căutat în toată țara timp de două zile, a recunoscut în fața anchetatorilor că a dat foc instituției pe care o conduce. Astăzi, primarul va fi dus în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă. 

image

Două zile a rătăcit prin țară, după ce a provocat incendiul în urma căruia a ars primăria cu tot cu arhivă și documente contabile, în dimineața zilei de luni, 13 decembrie. Apoi, edilul a fost de negăsit. Dat dispărut de familie, s-a aflat că, în noaptea de luni spre marţi (13/14 decembrie), bărbatul a intrat cu maşina într-un parapet de beton, într-o curbă de pe DN 66 - Defileul Jiului.

Dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, pentru îngrijiri medicale, edilul a dispărut şi de acolo, fără încuviinţarea personalului medical. Marin Mihai a fost găsit, o noapte mai târziu, în stare de hipotermie, în apele râului Argeş. A fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, de unde a fost externat joi.

A dat foc cu motorina destinată deszăpezirii     

Luat la întrebări de anchetatori, primarul din Beleți-Negrești a recunoscut că a dat foc instituției publice pe care o conduce. Mai mult, acesta ar fi folosit chiar motorina depozitată pentru deszăpezire. Marin Mihai a fost reţinut pentru 24 de ore pentru distrugere prin incediere și sustragere sau distrugere de înscrisuri.  

„Băbatul de 53 de ani din localitatea Beleţi-Negreşti a fost condus la sediul Poliţiei, în baza unui mandat de aducere pus în executare de către poliţişti, iar la sediul Poliţie, după administrarea probatoriului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă. În cauză se efectuează cerecetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere si sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. În urma audierilor şi a confruntării cu probatoriul, acesta a recunoscut”, a declarat Florin Popa, IPJ Argeş.  

Primarul era supărat pe subordonați    

Primarul ar fi susținut că era supărat că nu reușea să-și facă treaba la conducerea instuției, pentru că subordonații nu îl ascultau. Primăria Beleţi-Negreşti a făcut, în perioada 2-10 decembrie 2021, obiectul unui control al Instituţiei Prefectului - Argeş. Raportul de control nu este finalizat, dar inspectorii spun că în cadrul instituţiei au fost constatate unele probleme „nu foarte grave”, dar şi existenţa unor tensiuni între edil şi secretara Primăriei, conform adevarul.ro.

Incendiul a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti. Șase autospeciale de pompieri au intervenit să stingă focul care cuprinsese două clădiri aparținând Primăriei. Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului din noaptea de 12 spre 13 decembrie este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru generarea focului. Flăcările au mistuit clădirea instituţiei, dar şi arhiva aflată într-o clădire alăturată, în care se aflau documentele contabile ale administraţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net