Adevărul despre retragerea avocatului lui Cornel Dinicu, al doilea din dosarul Ferma Dacilor care pleacă

Bogdan Aanei, unul dintre avocații lui Cornel Dinicu, în dosarul Ferma Dacilor, a anunțat luni că se retrage din acest caz. El a declarat că a luat acesată decizie pentru că ar fi primit mai multe amenințări, mesaje și apeluri telefonice, și că „nu poate lucra cu sabia deasupra capului”. Înainte de a-și anunța retragerea, avocatul ar fi fost concediat chiar de către Cornel Dinicu, relatează România Tv. Patronul pensiunii Ferma Dacilor s-ar fi supărat din cauza unor declarații făcute de avocat.

image

Avocatul și-a anunțat retragerea în timp ce Cornel Dinicu era audiat

Bogdan Aanei și-a anunțat retragerea din dosarul Ferma Dacilor, luni, în timp ce Cornel Dinicu era audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Avocatul a ieșit din sediul parchetului și a informat jurnaliștii cu privire la decizia sa de retragere, precizând că nu mai poate face niciun fel de declarații în legătură cu patronul pensiunii din Tohani.

„Din cauza presiunilor care s-au făcut asupra mea și a telefoanelor de amenințare pe care le-am primit. De la diverse persoane, nu știm încă. O să verificăm și noi de unde și în ce fel. Nu pot să lucrez cu sabia deasupra capului în acest dosar și am decis să mă retrag. Au fost telefoane de amenințare și presiuni puse ca eu să mă retrag din acest dosar. Nu știu motivele, dar am găsit de bun augur să vă spun. Au fost de-a lungul acest zile în care eu am fost în dosar și am încercat să-mi fac treaba, dar se pare că de la București deranjăm”, a declarat luni Bogdan Annei.

Acesta nu a explicat foarte clar în ce au constat amenințările primite și nici cine le-a făcut, dar a precizat că au fost ”în toate formele posibile”.

Bogdan Aanei, concediat de Dinicu pe holul Parchetului

Potrivit unor surse judiciare, avocatul ar fi fost concediat chiar de către Cornel Dinicu, acesta fiind nemulțumit de faptul că Aanei a ieșit public, în presă, și a dat declarații despre dosarul Ferma Dacilor.

Discuția, care s-a soldat cu rezilierea contractului dintre client și avocat, a avut loc, luni, pe holul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Bogdan Aanei este ce-l de-al doilea avocat care părăsește cazul Ferma Dacilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image