Adrian Severin «a pus botul» la 100.000 de euro!

Ultima actualizare:

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro pe an unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times, care s-au pretins a fi reprezentanţii unei firme de lobby.

Banii i-ar fi primit în schimbul depunerii şi susţinerii unor amendamente la nişte legi. Adrian Severin (PSD) este unul dintre cei care a căzut în capcană.

Ba chiar şi-a luat rolul în serios, trimiţând falşilor lobbyişti şi două e-mailuri. În primul îi liniştea că amendamentul cu pricina a fost depus la timp, iar în al doilea le ataşa factura pentru serviciul de „consiliere" prestat - 12.000 de euro.

Amendamentul, care se referea la restituirea depozitelor bancare, nu a mai ajuns să îl depună el personal pentru că... altcineva o făcuse înaintea sa! Prins cu mâţa în sac, Severin a anunţat că discută cu firme de avocatură pentru deschiderea unei acţiuni penale împotriva jurnaliştilor pentru defăimare.

În România încă nu este legiferat lobby-ul, deşi a fost depus un proiect de lege pe această temă încă din martie 2010.

Parlamentarul austriac şi-a dat imediat demisia

Europarlamentarul austriac Ernst Strasser, liderul europarlamentarilor austrieci în cadrul fractiunii popularilor europeni (PPE), a declarat că se retrage complet din politică, ca urmare a "campaniei politice" îndreptate împotriva sa care ar putea aduce, de-acum, prejudicii partidului din care provine.

Strasser pare a fi încasat cel puţin jumătate de milion de euro pe an.

«Ca europarlamentari avem dreptul să fim consultanţi»

Severin a explicat pentru HotNews că în luna decembrie 2010 a fost contactat de două persoane care s-au prezentat ca directori ai companiei britanice Taylor Jones Public Affairs şi care i-au propus să le ofere consultanţă şi să îi ajute să depună un amendament la o lege în Parlamentul European.

Adrian Severin spune că are dreptul să ofere consultanţă, ceea ce a şi făcut şi prin asta nu a încălcat „nici o lege europeană şi nici o lege morală".

"Ca europarlamentari, avem dreptul să fim consultanţi politici, cu obligaţia de a nu transmite informaţii con­­fidenţiale", a spus el. În schimb, fostul ministru al justiţiei Monica Macovei, spune că europarlamentarul trebuie să se supună legilor din România pentru faptele sale, iar DNA ar trebui să se autosesizeze.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net