Andrei Gheorghe: "Eu mă port urât cu proştii, mă!"
„Adevărul": Munceşti mult, dar pari mai fresh decât anul trecut!
Andrei Gheorghe: M-am fardat pentru voi!
Cum te împarţi între cele două lumi? Te-au simţit moldovenii că eşti „de-al lor"?
Joi, vineri, sâmbătă sunt la Chişinău, duminică, luni, marţi, miercuri sunt în Bucureşti. Eu zic despre mine că sunt singurul moldovean adevărat: trăiesc în România, muncesc în Moldova şi sunt născut în URSS. Moldovenii au un complex naţional: unul în faţa ruşilor, explicabil, după zeci ani de ocupaţie, şi un complex în faţa românilor, care sunt înaintea lor. Sunt între două aspiraţii: „Vreau să merg la Moscova să muncesc", şi „Aş vrea paşaport românesc, să călătoresc în Europa". Faptul că sunt pe jumătate rus nu este un avantaj. Sunt plusuri şi minusuri. Dar este confortabil că şi noi, şi ei ne-am uitat la aceleaşi desene animate - tot la Winny the Pooh se uită şi ei - şi atunci avem o bază de conversaţie.
Brandul Andrei Gheorghe s-a vândut cu eticheta „arogant, dur, cinic". Cum se „vinde" la moldoveni?
Eu mă port urât cu proştii, mă! Ai observat vreodată că m-am purtat urât cu tine?
Dar când ai intrat în emisie la radio cu formula „Salut, am venit să vă spun că sunteţi proşti" nu era aroganţă?
Acolo a fost calcul. Călinescu era zeu în Bucureşti. Iar Constanţa era pentru Bucureşti ca Albania pentru România. Nu se făcea monitorizare pe vremea aia. Ce făcea Călinescu? Vorbea rar. Şi îi lăsa pe ăia să vorbească de se plictiseau. OK, eu îi tai. Calcul. Actorul social. Şi când No Name vine şi spune la microfon, „Gândiţi încet, voi cei care vă argumentaţi înţelepciunea prin lene intelectuală", reacţiile apar.
Specificul local este acea unealtă subţire care ori te face să dai greş definitiv, ori te ajută. În cazul Moldovei, dacă intri cu genul ăsta de poveste, audienţa nu reacţionează nici pozitiv, nici negativ. Acolo, oamenii se ceartă mai greu şi nu vorbesc unul peste altul, nu se încalecă vocile cum se întâmplă la noi. În Republica Moldova este OK să te ascult. Acolo este o enormă infuzie de cultură rusă. Imperiul sovietic a construit o zonă de defulare cu un uriaş respect pentru cultură. Şi reverenţa faţă de cultură duce şi la un respect faţă de spaţiul public. Ei nu au tabloide.
