Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi, expuse public pentru prima dată în 800 de ani

Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie, cu ocazia comemorării a 800 de ani de la moartea unuia dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Catolice.

Credincioșii pot vizita moaștele Sfântului Francisc de Assisi până pe 22 martie (Foto: Profimedia)
Credincioșii pot vizita moaștele Sfântului Francisc de Assisi până pe 22 martie (Foto: Profimedia)

Scheletul său a fost exhumat din cripta Bazilicii Sfântului Francisc de Assisi, din centrul Italiei, și aranjat pe o masă înainte de a fi transferat în biserica inferioară, unde aproximativ 300 de călugări au participat la o Vecernie solemn, potrivit CNN.

Sfântul Francisc de Assisi era „omul săracilor”

Născut în Assisi în 1181 sau 1182, Francisc, fiul unui negustor bogat, a renunțat la bogățiile familiei după o experiență de război și boală, alegând o viață modestă. Într-un gest devenit celebru, a renunțat la hainele sale în piața publică din Assisi și a ales să trăiască în sărăcie deplină. Fondator al ordinului franciscan și cunoscut ca „Poverello” („Omul săracilor”), este venerat nu doar în catolicism, ci și în unele biserici anglicane și luterane.

În 1979, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit sfânt patron al ecologiei, iar Papa Francisc și-a luat numele inspirat de angajamentul sfântului față de sărăcie, pace și natură.

Francisc este amintit și pentru eforturile de pace, inclusiv întâlnirea sa din 1219 cu sultanul al-Kamil. Expoziția rămășițelor va dura până pe 22 martie, oferind vizitatorilor ocazia de a „redescoperi moștenirea unui om al păcii și fraternității”, potrivit franciscanilor din Assisi.

După moartea Sfântului Francisc, în 1226, au fost făcute încercări de a-i ține trupul departe de public, din cauza temerilor că ar putea fi furat. Acesta a fost plasat într-o structură de fier și îngropat sub bazilică, fiind descoperit abia în timpul săpăturilor din 1818. Rămășițele au fost expuse pentru scurt timp în 1978, însă accesul a fost permis doar unui public foarte restrâns. Aceasta este prima lor expunere completă și publică.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 monica pop jpg jpeg
Aleksandar Vucic FOTO EPA EFE jpg
image png
dobby pisoi patru urechi insta gofundme jpg
stranut jpg
pasja1000 roses 3481982 1280 jpg
INSTANT PROTEST EDUCATIE 06 INQUAM Photos Malina Norocea jpg
zodii care dau lovitura la bani, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net