Casa care consumă cât un bec se ridică în curtea Politehnicii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se întâmplă, totuşi, şi în România. Prima casă prietenoasă cu energia va fi construită în acest an, în sectorul 6 al Capitalei, în curtea Universităţii Politehnica.

Va avea 160 de metri pătraţi, parter şi un etaj, va fi construită din blocuri speciale de bca, va consuma cât un bec de apartament şi va reduce pierderile de căldură cu 90% . Nemţii au numit-o „casa pasivă" pentru că ţine căldura în interior şi e prietenoasă cu mediul înconjurător.

Pentru noi poate reprezenta locuinţa viitorului, un experiment realizat de cel mai mare producător de bca din lume, în colaborare cu Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) şi Universitatea Politehnica.

Cel mai mare atu al locuinţei este acela că va consuma cât un bec de 100 W pentru încălzirea ambientală.

„Specialiştii implicaţi în realizarea acestui proiect vor demonstra că parametrii tehnici ai blocurilor de BCA Ytong vor contribui la limitarea consumului de energie pentru încălzire-răcire sub valoarea de 15 kWh/mp/an (kilowaţi oră pe metru pătrat anual). Consumul unei case construite după conceptele artitecturale obişnuite ajunge la valori cuprinse între 200 şi 240 kWh/mp/an", spun reprezentanţii ISPE, care s-au abţinut să vorbească despre preţul unei astfel de case.

Studenţii vor ţine conferinţe aici

simeon stalpnicul png

Casa va fi dată în folosinţă la sfârşitul anului şi va fi destinată seminariilor şi conferinţelor. Fiindcă se află în curtea Politehnicii, studenţii vor fi primii care o vor testa. Noua casă va fi deschisă şi publicului larg pentru vizitare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
paella cu fructe de mare 580x400 jpeg
somon peste dieta masa istock jpg
telefon, foto shutterstock jpg
casa curte gradina e1697701301648 webp
masacru paste captura video jpg
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
image
image