Cod portocaliu de viscol puternic. Rafale vor depăși în intensitate 100 km/oră. Zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o avertizare Cod portocaliu de viscol puternic în zona montană înaltă, în general la peste 1.500 de metri, valabilă în perioada 22 decembrie, ora 18:00 - 24 decembrie, ora 10:00. În aceste zone, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 - 120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă şi zăpadă troienită.

Viscol lamunte. Foto Salvamont Hunedoara

Meteorologii au emis două avertizări

Vor avea loc intensificări ale vântului începând de joi seară în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei. De asemenea, meteorologii au anunțat viscol la munte, fiind emis Cod galben.

De vineri la prânz până în ajunul Crăciunului, vântul va avea intensificări în toată ţara, iar în Maramureş şi Transilvania vor fi ninsori viscolite. Zona montantă înaltă se va afla sub avertizare Cod portocaliu de viscol.

Totodată, a fost emisă şi o atenţionare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în toată ţara, viscol şi ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureş şi Transilvania, în perioada 22 decembrie, ora 12:00 - 24 decembrie, ora 10:00.

Începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată ţara. La munte vor fi rafale de 90 - 100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei şi local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65 - 70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55 - 60 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25 - 30 l/mp şi peste 40 - 50 l/mp în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureş şi Transilvania temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.

Potrivit ANM, pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi şi în Moldova, în Crişana şi în Banat.

În Bucureşti, cerul va fi noros, iar vântul se va intensifica, de vineri.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
leonhard niederwimmer forest 7461807 1280 jpg
Thomas Wedders jpg
Fortul 13 Jilava  jpg
congerdesign wardrobe 5961193 1280 jpg
soia copy jpeg
sat serbia  jpg
termometru jpeg
vagia top 1 2560 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net