Copiii adoptaţi, în pericol de a fi depistaţi de părinţii naturali pe Facebook
De la apariţia Internetului, şi mai ales a reţelelor de socializare, lumea a devenit mult mai mică. Inclusiv pentru părinţii ai căror copii au fost daţi spre adopţie, care astfel îi pot găsi mult mai uşor.
Aflaţi la vârsta la care conflictul dintre generaţii atinge cea mai mare intensitate, viaţa adolescenţilor devine şi mai complicată. Părinţii biologici, care au fost decăzuţi din drepturi din cauza comportamentului abuziv faţă de propriii copii, îi pot găsi foarte uşor căutându-le profilul de pe site-urile de socializare.
Contactaţi de către cei care le-au dat viaţă, tinerii reacţionează diferit. Un băiat şi sora sa au fugit de la cei care i-au adoptat, pentru a fi din nou alături de mama naturală. O altă adolescentă a început să bea şi să fumeze după ce a luat legătura cu fosta familie.
Potrivit lui Jonathan Pearce de la fundaţia britanică Adoption UK, astfel de contacte între copii şi părinţii biologici reprezintă cea mai importantă problemă pentru familia de adopţie: „Contactul care se stabileşte întâmplător, prin intermediul reţelelor de socializare, comunicarea şi întâlnirile au deja un efect dramatic. Situaţia se va înrăutăţi şi mai mult şi va trebui să regândim modul în care îi susţinem pe cei care doresc să adopte un copil".
„Micuţilor li se spune de obicei o poveste «înfrumuseţată» a ceea ce s-a întâmplat. O variantă mai apropiată de adevăr îi va proteja şi îi va pregăti mai bine pe cei mici în faţa efectelor unor astfel de contacte, care se întâmplă de cele mai multe ori în perioada adolescenţei", a mai spus el, citat de The Sun.
Potrivit statisticilor, în Marea Britanie, circa 53% dintre cei adoptaţi şi-au găsit fosta familie pe căi neoficiale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare. Şi aceasta deşi, în Regatul Unit, un adolescent are voie să-şi caute părinţii naturali, conform legii, abia după ce vârsta de 18 ani.