Cum au scapat prostituatele de legea lui Mavrocordat
Şi, în consecinţă, sultanul Ahmed Itan al III-lea, sfătuit de apropiaţii săi, a hotărât să nu mai numească domni pământeni în Moldova şi în Ţara Românească.
Aşa se face că, timp de aproximativ o sută de ani, pe tronul provinciilor de la nord de Dunăre au fost aduşi domni venetici, selecţionati cu grijă dintre grecii aciuaţi în Fanar, încă din anul 1453, când acest vestit cartier a devenit reşedinţă a patriarhului ortodox de Constantinopol.
Domnitorul descoperă că oamenii în sutană petrec prin cârciumi
Se spune că epoca fanariotă în Ţările Române a început o dată cu apariţia lui Nicolae Mavrocordat pe tronul Moldovei, în 1710. Cum se alegeau aceşti domni străini? Cu grijă. În primul rând, trebuiau să fie credincioşi Porţii. Apoi, să fie învăţaţi şi înţelepţi. De obicei, erau selecţionaţi dintre dragomani - un fel de tălmaci, interpreţi - cunoscători ai mai multor limbi străine şi pricepuţi în ale diplomaţiei.
De asemenea, se avea în vedere ca pretendenţii la aceste demnităţi să nu fie prea lacomi spre înavuţire (să nu dea rău la norod, spuneau, chipurile, turcii).
Greu de îndeplinit însă asemenea cerinţă. Să umbli cu mierea pe mâini şi să nu te ungi... Şi mai erau şi peşchesurile. Toate atârnând, desigur, pe umerii bieţilor românaşi. Istoricii spun însă că epoca fanariotă a avut şi oarecare beneficii pentru noi.
Li s-ar fi stopat, cică, pofta flamândă a celor două mari imperii megieşe - Rusia şi Austria - de a-şi împărţi frăţeşte teritoriile dintre Carpaţi şi Dunăre. Se spune că aşa a şi fost. Se mai afirma că în această perioadă s-a simţit un reviriment cultural.
Fiii boierilor autohtoni, prinzând gustul învăţăturii, au început să frecventeze cu mai mult sârg înaltele şcoli străine, deschizându-şi capul şi mintea spre lume.
Citeşte continuarea articolului pe site-ul revistei Historia.
