5 trucuri pentru a dormi mai bine noaptea

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nici nu ştii cât de important este un somn bun de noapte! Pe lângă rezultatele evidente şi imediate – ai mai multă putere de concentrare, te simţi plin de energie – un somn suficient şi de calitate ţine la distanţă bolile, te ajută să-ţi menţii greutatea în limite normale, vei fi mai sănătos, iar lumea îţi va părea mai frumoasă!

Ai rareori parte de un somn cu adevărat odihnitor? Matthew Walker, profesor de neurologie şi psihologie la Universitatea din California, autor al cărţii „Why we sleep” (n.r. De ce dormim), ne dă cinci sfaturi importante.Fă-ţi un program strict ca să-ţi setezi „ceasul interior”. Obişnuieşte-te să te culci la aceeaşi oră şi să te ­trezeşti la aceeaşi oră, fie că e weekend, că ai sau nu ai lucruri de făcut. Nu te abate de la aceste ore!În prezenţa întunericului, organismul nostru secretă hormonul numit melatonină, cel care induce somnul. Avem nevoie de întuneric. Astfel, cu o oră înainte de culcare, încearcă să reduci lumina din casă. Nu sta cu ochii în monitorul calculatorului, la televizor sau tabletă, nu butona telefonul, deoarece toate aceste electronice emit aşa-numita „lumină albastră”, care inhibă producţia de melatonină şi păcăleşte creierul să creadă că încă este zi, deşi este noapte şi organismul trebuie să-şi încetinească motoarele.

Trebuie să ai o temperatură scăzută în cameră. Mulţi au tendinţa să facă foarte cald în dormitor, mai ales acum, iarna. Potrivit specialistului, temperatura optimă ar fi în jurul valorii de 18˚C, motivul fiind acela că organismul are nevoie să-şi scadă temperatura cu circa un grad pentru a putea iniţia somnul. Astfel, e mult mai uşor să adormi într-o cameră care e mai răcoroasă decât prea caldă. Temperatura scăzută din dormitor duce corpul şi creierul în direcţia potrivită de temperatură pentru somn.Evită alcoolul şi cafeina! „Probabil acest sfat mă va face foarte nepopular, însă trebuie să vă anunţ că alcoolul face parte din categoria sedativelor care îţi blochează creierul, nu-i induce somnul, aşa cum cred mulţi. De fapt, chiar dacă adormi, vei avea un somn foarte agitat, fragmentat de numeroase treziri”, spune Matthew Walker. Cafeina este de asemenea o problemă. Ea ne ţine treji, este un stimulent pentru organism. Chiar dacă sunt persoane care afirmă că pot bea cafea la orice oră din zi şi din noapte, fără a avea probleme cu adormitul, în realitate somnul lor nu e la fel de profund ca în lipsa acestui drog. Mai mult decât atât, dimineaţa se trezesc greu, simţind nevoia de şi mai multă cafea, intrând într-un cerc vicios al dependenţei.Nu sta în pat dacă nu poţi adormi! Dacă te-ai pus în pat şi nu ai adormit în aproximativ 20 de minute, ridică-te, ia o carte şi mută-te în fotoliul din sufragerie. Citeşte câteva pagini, fără a butona telefonul, a deschide televizorul, a scotoci după mâncare în bucătărie. Abia când simţi că Moş Ene începe să vină pe la gene, mergi în dormitor. Asta deoarece creierul ar putea ajunge foarte uşor să asocieze patul cu locul în care stai treaz, în timp ce ar trebui să-l asocieze cu locul în care doar dormi. „Cu siguranţă mulţi nu agreează ideea de a părăsi căldura şi confortul patului, preferând să rămână acolo să citească. Le sugerez ca alternativă meditaţia. Studiile efectuate susţin că meditaţia ajută organismul să se relaxeze, să-şi încetinească bătăile inimii, linişteşte mintea şi induce somnul mult mai uşor”, adaugă profesorul de neurologie.

simeon stalpnicul png

Alte sfaturi pentru un somn de calitate e să nu permiţi animalelor de companie să intre în dormitor, pentru că te vor trezi de multe ori pe noapte. Aeriseşte bine camera înainte de culcare şi fă-ţi un ritual prin care să dai organismului semnalul că se apropie ora de somn. Fă-ţi o baie cu uleiuri esenţiale cu efect calmant, relaxant, bea un ceai de tei, citeşte câteva pagini din cartea preferată şi, în scurt timp, vei adormi ca un prunc.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net