Trucul simplu care menține gazonul verde chiar și în zilele caniculare. Metoda recomandată de experții în grădinărit
O scurtă privire în calendar ne va arăta că de-abia ne aflăm la jumătatea lunii iulie, iar dacă ne numărăm printre românii care stau la curte, poate fi destul de dificil să ne menținem gazonul verde și sănătos în această perioadă. Din fericire, există o metodă simplă care ne va ajuta să avem o curte spectaculoasă chiar și vara, indiferent de cât de fierbinți sunt temperaturile.

Cei mai mulți dintre noi ne gândim la iarnă ca la perioada cea mai dificilă pentru curte, dar și vara vine la pachet cu unele dificultăți. Una dintre problemele de care ne vom lovi în perioada caldă a anului este aspectul neplăcut al gazonului, care își poate pierde culoarea verde intensă din cauza caniculei.
Din fericire, potrivit express.co.uk, există o metodă simplă care ne va ajuta gazonul să își mențină culoarea verde intensă! Expertul în grădinărit Mike Palmer vorbește despre un truc ingenios, care este foarte ușor de pus în practică.
Gazonul va rămâne verde toată vara
Practic, potrivit specialistului în grădinărit, în perioada caldă ar trebui să lăsăm iarba puțin mai lungă decât în mod obișnuit.
„Ultimul meu sfat, menține iarba frumoasă și lungă în timpul caniculei. Dacă este mai lungă, se va menține mai verde pentru mai mult timp”, a explicat Mike Palmer, conform sursei citate.
Iar sfatul lui Palmer este unul pe care îl oferă și alți experți în grădinărit. Atunci când este tunsă prea scurt, iarba poate fi vulnerabilă în fața caniculei, din cauza faptului că razele solare vor ajunge mai ușor în sol.
Mai mulți experți în grădinărit oferă acest sfat
„Frunzele de iarbă mai lungi sunt o modalitate naturală de a crea umbră pentru sol. Dacă tunzi iarba prea scurt chiar înainte de un episod de caniculă, soarele va usca solul și va afecta rădăcinile”, a explicat și expertul John Cho.
De asemenea, un alt sfat important pentru a menține aspectul gazonului pe timp de caniculă ține și de ora la care vom uda grădina. Mai precis, specialiștii spun că plantele trebuie udate dimineața sau seara, când temperaturile nu sunt atât de ridicate.

































