VideoA venit la BBC pentru un interviu de angajare și a ajuns live la televizor din greșeală. Gafa care l-a făcut celebru în toată lumea
Au trecut aproape 20 de ani de la unul dintre cele mai stânjenitoare și amuzante momente din istoria BBC. Guy Goma, un bărbat care venise la sediul televiziunii britanice pentru un interviu de angajare în IT, a ajuns fără să vrea invitat într-o emisiune transmisă în direct, după o confuzie făcută de producătorii postului.

Totul s-a întâmplat în mai 2006, când Goma a mers la BBC pentru un post de specialist în date. În timp ce aștepta în recepție, producătorul Elliott Gotkine l-a confundat cu Guy Kewney, jurnalistul tech invitat să vorbească despre procesul dintre Apple Corps și Apple Computer.
În doar câteva momente, Guy Goma a fost dus într-un studio, i s-a pus microfon și a fost așezat în fața camerelor de filmat, fără să știe exact ce se întâmplă. Clipul a devenit viral după ce prezentatoarea i-a spus numele greșit, iar expresia lui de șoc a făcut înconjurul internetului.
„Nu mai puteam face nimic”
Guy Goma a povestit recent pentru NPR că și-a dat seama imediat că ceva este în neregulă: „În clipa în care am auzit numele celuilalt tip, mi-am spus: gata, s-a terminat, sunt în locul greșit”, a declarat acesta.
Problema era că emisiunea intrase deja în direct: „Nu mai puteam face nimic”.
Deși era evident confuz, Guy Goma a încercat să răspundă cât mai bine întrebărilor despre industria muzicală online și disputa dintre Apple și Apple Corps. Tocmai combinația dintre panica lui și încercarea de a părea calm și profesionist a făcut momentul atât de popular.
„Toată lumea recunoaște sentimentul: ești în ședința greșită, nimeni nu și-a dat seama încă, iar tu trebuie să pari competent”, a explicat Rafal Zaborowski, lector de cultură digitală la King’s College London.
Clipul este considerat și astăzi una dintre cele mai mari gafe din istoria BBC și continuă să fie distribuit online chiar și după aproape două decenii. Guy Goma spune că oamenii încă îl recunosc pe stradă și îi amintesc de acel moment.
„Nu mi-au dat jobul”
„Dacă ești trist, uită-te la Guy și îți va face ziua mai bună”, spune chiar el despre popularitatea clipului.
Deși incidentul i-a adus celebritate, apariții TV și întâlniri cu vedete, Guy Goma nu a primit niciodată jobul pentru care venise la BBC.
„Nu, nu mi-au dat jobul. Iar oamenii mă întrebau: de ce? Dar nu puteam răspunde în numele BBC”.
Între timp, producătorul Elliott Gotkine a trecut printr-o perioadă dificilă după incident, însă ulterior și-a continuat cariera în televiziune la Bloomberg TV și CNN.
După ani întregi în care nu au mai ținut legătura, Guy Goma și Elliott Gotkine s-au reîntâlnit în 2024 la Londra și au decis să transforme întreaga poveste într-o carte autobiografică intitulată „The Wrong Guy: The Inside Story of TV’s Greatest Cock-up”.
Volumul prezintă întreaga gafă din ambele perspective și include detalii din culisele momentului care a intrat în cultura pop.
Astăzi, Guy Goma lucrează pentru o organizație caritabilă care ajută persoane cu dizabilități de învățare și spune că privește totul cu mult umor. Nu exclude nici posibilitatea unei adaptări pentru cinema, iar actorul pe care și l-ar dori în rolul principal este Will Smith.



































