Acesta este cel mai mare dovleac din lume! Cântărește 1.295 kg
Un cultivator din Marea Britanie a stabilit un nou record mondial după ce a crescut un dovleac de dimensiuni impresionante. Ian Paton (65 de ani), din Lymington, Hampshire, și-a înscris dovleacul la un concurs dedicat legumelor gigant, organizat în apropiere de Reading, în Berkshire, unde acesta a cântărit 1.295,8 kilograme.

Recordul a fost confirmat oficial de Sebastian Suski, reprezentant al Guinness World Records, potrivit BBC.
Dovleacul, botezat Bagheera, are o circumferință de peste șase metri și a necesitat o îngrijire constantă. Paton a povestit că a petrecut chiar și șase ore pe zi ocupându-se de planta uriașă și îi asigura aproximativ 590 de litri de apă în fiecare zi. „A fost al naibii de greu”, a mărturisit cultivatorul, care a descris procesul drept o muncă extrem de solicitantă. Britanicul cultivă dovleci gigant de mai bine de 50 de ani, alături de fratele său geamăn, Stuart.

De această dată, însă, a participat singur la competiție pentru prima oară. Efortul său a fost răsplătit cu un nou record mondial, după ce Bagheera a depășit pragul de o tonă.
Dovleacul Bagheera va ajunge hrană pentru vacile de la fermă
După competiție, dovleacul a fost transportat la ferma Sunnyfields, în apropiere de Southampton, unde va putea fi admirat de vizitatori în următoarele săptămâni. Ferma a folosit peste 10.000 de dovleci și alte soiuri de dovleac pentru a realiza o pictură uriașă cu chipul celebrului naturalist Sir David Attenborough.
Totuși, Bagheera nu va rămâne o simplă atracție pentru public. După încheierea expoziției, uriașul dovleac va fi folosit ca hrană pentru vacile de la fermă.
Ian Paton și fratele său, Stuart, au stabilit mai multe recorduri mondiale cu dovleci uriași. În 2025, au obținut recordul pentru cel mai greu dovleac și pentru cea mai mare circumferință a unui dovleac.




































