Aşa îţi pregăteşti copilul pentru şcoală

Ultima actualizare:

    Psihologul Mihaela Vintilă  îţi spune ce e bine să faci în aceste 5 zile care au mai rămasFoto: 123RF
Psihologul Mihaela Vintilă îţi spune ce e bine să faci în aceste 5 zile care au mai rămasFoto: 123RF

Începerea şcolii e un pas important în viaţa copilului. I se schimbă programul de somn, preocupările, mediul înconjurător şi prietenii. Îi e teamă de nou, de autoritate, de persoanele străine din jurul lui. Tu, ca părinte, trebuie să-l ajuţi să se acomodeze cât mai bine şi prima zi de şcoală să fie una memorabilă.

Cele mai mari emoţii le au copiii care încep clasa zero, mai ales dacă până acum nu au frecventat grădiniţa, nu au fost obişnuiţi cu disciplina şi nu au fost responsabilizaţi. Pentru a se adapta cât mai uşor, trebuie susţinuţi pe parcurs, dar şi pregătiţi sufleteşte, în prealabil. Au mai rămas 5 zile până la ziua cea mare. Iată ce program de „instruire” vă face psihologul Mihaela Vintilă.

Cu 5 zile înainte

  • Discuţiile sunt foarte importante. Nu-i prezenta niciodată şcoala în termeni negativi. „A-l ameninţa cu fraza «lasă că începe şcoala, vezi tu...» e o abordare cum nu se poate mai greşită.  În felul acesta îl faci să capete o aversiune faţă de şcoală şi în prima zi va păşi cu frică”, spune psihologul.
  • Şcoala trebuie prezentată ca fiind locul în care va desena mai mult, de unde va afla o mulţime de lucruri interesante, unde îşi va face mulţi prieteni, dar şi că doamna învăţătoare e la fel de drăguţă ca şi educatoarea. E bine să-i prezinţi şcoala în termeni pozitivi ca să-l faci să o iubească.  
  • Dacă nu aţi cumpărat încă toate rechizitele, mai daţi o tură prin magazine şi aprovizionaţi-vă cu toate cele necesare. Implică-l şi pe viitorul elev în această activitate, lasă-l să-şi aleagă singur creioanele şi caietele, în felul acesta se va bucura de noile lucruri şi va simţi că sunt ale lui.

Cu 4 zile înainte

  • Copilul trebuie să intre într-un program de masă şi de somn cerut de şcoală. Ar fi bine să-l obişnuieşti cu trezitul la ora 7.00 şi cu mersul la culcare la 21.30 – 22.00. Mesele la ore fixe sunt de asemenea importante.
  • Răsfoiţi împreună cărţile şi caietele, pune-l să coloreze, să scrie, pentru a se familiariza cu această activitate. Încearcă să-i stârneşti curiozitatea, să faceţi un joc din studiu, fără să trebuiască să-l forţezi.

Cu 3 zile înainte

  • Arată-i şcoala şi, pentru a-l obişnui cu traseul, n-ar strica să faceţi o plimbare până acolo.

Poate, în plimbările voastre, întâlniţi vreun viitor coleg de clasă cu care să se împrietenească şi pe care să-şi dorească să-l revadă în prima zi de şcoală.E vineri, aşa că nu uita să-ţi iei liber de la serviciu pentru a-l însoţi pe cel mic în prima zi de şcoală.

Cu 2 zile înainte

  • Timpul petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului trebuie drastic limitat. O oră, maximum o oră şi jumătate sunt permise, te mai sfătuieşte Mihaela Vintilă.
  • Tot acum îngrijiţi-vă de igiena personală a copilului – mergeţi cu el la tuns, aveţi grijă să fie hăinuţele spălate şi călcate.

Cu o zi înainte

  • Pregătiţi împreună ghiozdanul şi, pentru a-i diminua emoţiile, explică-i absolut tot ce se va întâmpla în prima zi de şcoală.

Atenție la coloana vertebrală a micuţilor!

Din nou ore petrecute la birou, ghiozdane pline cu cărţi şi din nou sporturi care suprasolicită spatele. Pentru copiii care au probleme la coloana vertebrală toate acestea pot agrava afecțiunile, spune dr. Ahmad Rawachdeh, ortoped la Bio Ortoclinic. Medicul ne oferă câteva sfaturi pentru a evita astfel de probleme.

  • Ghiozdanul ortopedic e cel mai indicat. Cele mai bune ghiozdane sunt cele care, la contactul cu spatele, se mulează pe curburile coloanei vertebrale, printr-un perete flexibil din burete. De asemenea, și dimensiunea ghiozdanului în raport cu înălțimea copilului trebuie să fie potrivită. „Bretelele genţii de şcoală să fie reglate egal, în aşa fel încât partea de jos a ghiozdanului să se plieze pe curbura lombară”, spune specialistul.
  • Nu-l lăsa să ridice greutăţi mari! Rucsacul trebuie să cântărească sub 10% din greutatea copilului. Cu toate acestea, o mare parte dintre elevi duc în spate, zilnic, o greutate cu mult mai mare.
  • Atenție la încălţăminte! Pantofii copiilor trebuie să aibă talpă joasă, să fie confortabili şi să susţină poziţia corectă a corpului. „Cei mai buni sunt cei cu talpă ortopedică”, recomandă dr. Ahmad Rawachdeh, potrivit căruia nici balerinii nu sunt indicați la vârste fragede.
  • Ia-i un birou înclinat! Ideal ar fi ca suprafaţa de lucru a biroului  să fie înclinată, cum erau cândva băncile la școală. Dacă masa de birou este dreaptă, copilul va avea tendinţa să se aplece deasupra ei pentru a vedea mai bine, forțându-și coloana. Mai mult, înălţimea scaunului trebuie să-i permită copilului să atingă podeaua cu toată suprafaţa tălpilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net