„Când am văzut prețul, am fost șocat”. Cât au ajuns să coste vacanțele în Muntenegru în 2026

Muntenegru rămâne una dintre destinațiile preferate de turiștii care aleg vacanțele la Marea Adriatică, însă prețurile din stațiunile de pe litoral îi surprind tot mai des pe cei care ajung acolo. De la mâncare și băuturi până la cazare, costurile au crescut considerabil în 2026, iar o vacanță pentru o familie cu doi copii poate ajunge la câteva mii de euro. Mulți turiști spun că au fost luați prin surprindere de nota de plată din restaurante și de tarifele hotelurilor, chiar dacă stațiunile sunt deja pline încă de la începutul lunii iunie.

Cât costă o vacanță pentru patru persoane în Muntenegru în 2026 / foto: arhiva Click!
Cât costă o vacanță pentru patru persoane în Muntenegru în 2026 / foto: arhiva Click!

Muntenegru continuă să atragă turiști din toate colțurile Europei, însă prețurile din stațiunile de la Marea Adriatică îi surprind pe mulți dintre cei care ajung acolo în vacanță. La începutul lunii iunie, Budva și Bečić sunt deja pline de turiști, iar costurile pentru mâncare și cazare au crescut considerabil.

Pe plajele din Muntenegru se aud limbi din toate colțurile lumii, de la engleză și germană până la rusă, însă mulți vizitatori spun că vacanțele nu mai sunt deloc ieftine.

O vacanță pentru patru persoane poate ajunge la 3.500 de euro

Miloš Aleksić, un turist din Kragujevac, a povestit cât de surprins a fost după ce a mers la restaurant.

Am comandat o friptură și când am văzut prețul de 40 de euro, am fost șocat. Sunt turiști la tot pasul, dar și prețurile sunt serioase. Pizza costă între 10 și 15 euro, cafeaua și apa între doi și patru. Când se adună totul, vacanțele nu mai sunt deloc ieftine”.

Cheltuielile nu se opresc însă doar la restaurante. Potrivit informațiilor publicate de Blic, o vacanță de zece zile pentru o familie formată din patru persoane, cu demipensiune inclusă, ajunge la aproximativ 2.700 de euro.

În cazul unei cazări cu vedere la mare, costurile pot urca până la 3.500 de euro pentru aceeași perioadă.

Chiar și în aceste condiții, proprietarii de restaurante și hoteluri sunt optimiști și se așteaptă ca în lunile următoare numărul turiștilor să crească și mai mult.

Muntenegru, aflat pe coasta Mării Adriatice, rămâne una dintre destinațiile preferate de turiști datorită plajelor, stațiunilor și obiectivelor turistice apreciate de vizitatori.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
plosnite tren cfr FOTO tion ro 1 jpeg
back view man with mechanical leg sunny day sportsman black shorts white sneakers photographed training sport disability hobby concept jpg
Tendinte design interior 2025 mocha mousse  Foto ineditdesign png
canicula jpg
apartament, foto shutterstock jpg
Transfăgărășan văzut din dronă FOTO Shutterstock
728162500 4486131701708365 2186968559955679108 n jpg
loto istock jpg
image
image