Ce vin să alegi în funcţie de mâncarea din farfurie

Ultima actualizare:

    Eduard Jakab, somelier
Eduard Jakab, somelier

Dincolo de eleganţa pe care o oferă unei mese, de povestea din spatele fiecărui pahar, vinul e un „partener” de nădejde al preparatelor culinare. Dacă e bine ales, el le completează aromele şi gusturile, punându-le în valoare. Alb, roşu sau roze, dulce sau sec, vinul se alege nu doar în funcţie de gustul fiecăruia, ci mai ales de mâncărurile cu care este asociat. Astfel:

Vinul roşu – merge la carnea roşie. Însă şi aici e o diferenţă, spune somelierul Eduard Jakab, în noul ghid esenţial al colecţiei de vinuri de la Lidl. „Mâncărurile pregătite rapid şi simplu, pe grill sau grătar, se servesc cu vinuri tinere, robuste şi cu arome intense de fructe, de exemplu Merlot, Fetească Neagră, Syrah sau Tempranillo. Preparatele elaborate, pregătite la cuptor, la tigaie, bogat asezonate cu morodenii şi condimente, cer vinuri mai mature, păstrate în butoaie de stejar şi îmbătrânite la sticlă. Se regăsesc aici cupaje de tip Bordeaux, Cabernet Sauvignon sau Shiraz Reserve. Cu cât preparatul este mai complex, cu atât necesită un vin mai evoluat, mai pur”, explică somelierul. Bineînţeles că există şi excepţii. Carnea roşie pregătită în oala sub presiune, fiartă cu legume şi garnisită cu sosuri pe bază de hrean, sau paste umplute cu carne roşie, dar servite doar cu smântână sau sosuri albe, se asociază cu vinuri albe de tip Chardonnay, Fetească Regală sau Cramposie.

Vinul alb – îl asociem cu carnea albă. Aceasta e o abrodare clasică şi bine ştiută cu care nu poţi da greş. Salatele de crudităţi sau legumele gătite la wok, cu sosuri uşoare şi carne albă merg de minune cu vinurile albe tinere, lejere, proaspete, de tipul Sauvignon Blanc, Pinot Gris sau Aligote. Preparatele cu sosuri albe care au la bază carne de pui sau de peşte, fructe de mare, carne de curcan, prepeliţă... sunt  mai bine puse în valoare de vinuri corpolente, complexe, precum Fetească Albă, Chardonnay, Viognier. Dacă preparatele au în componenţă şi sos de roşii, sos de vin roşu sau sosuri brune, somelierul îţi recomandă evitarea vinurilor albe şi alegerea unui vin roşu foarte lejer, precum Pinot Noir, Gamay sau Băbească Neagră.

Vinul rose e salvarea gazdei care nu cunoaşte prea bine gusturile invitaţilor săi. În general, şi cei care preferă vinul alb, şi cei care apreciază mai degrabă unul roşu sunt dispuşi la compromisul rose-ului. Şi pentru somelierul care trebuie să asocieze un singur tip de vin cu mai multe tipuri de preparate acest tip de băutură e de mare ajutor. Poate fi asociat cu aproape orice tip de carne, indiferent de procedura prin care a fost preparată.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net