Cel mai vechi text în limba română, transcris cuvânt cu cuvânt. Este o scrisoare confidențială de avertizare
O scrisoare confidențială de avertizare privind o invazie a turcilor în orașul Brașov este azi un document de o importanță istorică covârșitoare, o adevărată comoară istorică și culturală pentru poporul nostru. Scrisă în urmă cu peste 500 de ani, scrisoarea este cel mai vechi text în limba română păstrat până în zilele noastre. Totodată, este și cea mai veche atestare documentară a denumirii de Țara Românească.
Scrisoarea era adresată „jupânului Iohannes”, primarul Brașovului
Scrisoarea a fost scrisă de boierului Neacșu Lupu din Câmpulung, probabil, în 29-30 iunie 1521 la Câmpulung-Muscel, scriu cei de la Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
Neacșu Lupu era un negustor din Câmpulung, un oraș important pe atunci, iar scrisoarea sa era adresată judelui (primarului) Brașovului, Johannes Benkner. Motivul principal al scrisorii era să îl avertizeze pe Benkner despre o potențială invazie a turcilor. Neacșu, fiind un negustor, avea informații prețioase din diverse surse și a simțit nevoia să transmită această veste crucială, știind că mișcările turcilor ar putea afecta întreaga regiune.
Neacșu menționează în scrisoare faptul că „iar vin turcii” și că aceștia s-au strâns „la Dunăre”, semnalând iminența unui atac.
Scrisoarea conținea detalii despre acțiunile turcilor de la sudul Dunării privind pregătirea campaniei de cucerire a Ungariei de către sultanul Soliman I Magnificul.
Textul scrisorii confidențiale din 1521
Dincolo de aspectul politic, scrisoarea arată un detaliu extrem de interesant: deși era scrisă în română, textul conținea și expresii în slavonă, limba oficială a bisericii și a cancelariei de la acea vreme.
Această combinație reflectă realitatea culturală a epocii: românii vorbeau limba lor, dar erau puternic influențați de limbile slavonă și greacă în scrierile oficiale și religioase.
Scrisoarea lui Neacșu a fost descoperită abia în 1894, în arhivele Brașovului, de către istoricul Friedrich Stenner. Faptul că acest document a supraviețuit atât de mult timp și a ajuns să fie descoperit reprezintă un noroc istoric. Astăzi, originalul se află în Arhivele Naționale ale României, fiind una dintre cele mai prețioase mărturii ale identității noastre naționale.
Conținutul transcris al scrisorii:
"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B(o)gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov mnog(o) zdravie ot Nécșul ot Dlugopole. (Înțeleptului și nobilului și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului jupan Johannes Benkner din Brașov, multă sănătate de la Neacșul din Câmpulung). I pak (și iarăși / de asemenea) dau știre domnietale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (se referă la Sultanul Soliman I Magnificul) au ieșit den Sofiia și aimintrea nu e. Și se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să știi domniia-ta că au venit un om de la Nicopoe (Nicopole) de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în sus. I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de oamini să fie în ajutor în corăbii. I pak să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad (Istanbul) cum vor treace aceale corabii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta. I pak spui domnietale de lucrul lu Mahamet-Beg, cum am auzit de boiari ce sânt megiiaș(i) și de genere-miu Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lui Mahamet-Beg, pre io-i (unde-i) va fi voia pren Țeara Rumânească, iară el să treacă. I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab (Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniele voastre. I pak spui domnietale ca mai-marele miu de ce am înțeles și eu. Eu spui domnietale, iară domniia ta ești înțelept și aceaste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe oamini mulți și domniele vostre să vă păziți cum știți mai bine. I B(og)i te ves(e)lit, Aminu. (Și Dumnezeu să te slăvească, Amin)"
