Cine a fost Lulu Malaxa, marea iubire a regelui Mihai. Era de o frumusețe rară, dar nu li s-a permis să fie împreună

Una dintre cele mai frumoase idile ale epocii interbelice a fost cea dintre Irina, fiica industriaşului Malaxa, şi Principele Mihai. Cei doi nu aveau 18 ani împliniți, însă s-au plăcut încă de când s-au văzut prima dată. Lulu era o brunetă zveltă, cu profil grecesc, extrem de frumoasă. Relația celor doi nu a durat, însă. S-ar fi încheiat din rațiuni politice, dar și din cauza că mama lui Mihai nu a fost de acord cu relația. 

Regele Mihai s-a iubit cu Lulu Malaxa Foto: Facebook
Regele Mihai s-a iubit cu Lulu Malaxa Foto: Facebook

Din ce cauze s-a rupt relația regelui Mihai cu Lulu Malaxa

În vara anului 1938, când cei doi s-au cunoscut, niciunul nu împlinise 18 ani. Erau la prima dragoste, iar Carol al II-lea, cât şi Nicolae Malaxa au încurajat relaţia. Abdicarea Regelui Carol al II-lea în toamna anului 1940 l-a adus pe Mihai pe tronul rămas liber.

Relaţia Prinţului redevenit Rege al României cu Lulu Malaxa s-a rupt din raţiuni de stat şi din influenţele familiei. Cu toate că cei doi se înțelegeau bine, mama lui Mihai I, prințesa Elena, nu a încurajat relația, dorind ca fiul ei să aibă o parteneră cu „sânge albastru”. 

Lulu Malaxa s-a căsătorit cu medicul George Emil Palade, au emigrat în SUA şi s-a stins din viaţă la numai 48 de ani, în 1969, cu cinci ani înainte ca soţul său să primească Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină.

Irina şi George Palade au avut doi copii, Georgia Palade Von Dusen si Philip Palade, deveniţi moştenitorii averii Malaxa, confiscate de legionari şi naţionalizate de comunişti.

Prințul Mihai a fost vrăjit de bruneta, cu profil gresesc, Lulu Malaxa

Până s-o cunoască pe Lulu Malaxa, prinţul Mihai era fascinat doar de maşini, puşti de vânătoare şi cai de rasă. Când în vara anului 1938 a zărit-o pentru prima dată într-o staţiune de pe litoralul Mării Negre pe fata celebrului industriaş, pasiunile prinţului au trecut în plan secund. Părea vrăjit de bruneta zveltă, cu profil grecesc, de camee. 

Lulu era o fire romantică și deschisă 

Cei care au cunoscut-o, în epocă, spun că Lulu Malaxa era o adolescentă cultivată, avea o fire deschisă şi romantică şi părea a fi foarte tandră şi caldă în relaţia cu prinţul Mihai. Tinerii au devenit foarte repede de nedespărţit, erau văzuţi adeseori în aceeaşi maşină, dar şi la hipodrom, pe terenul de tenis sau la bazinul de înot.

Prinţul a început să-şi invite iubita la castelul Peleş din Sinaia. Ajungeau acolo cu automobilul favorit al lui Mihai, un Alfa Romeo care putea atinge şi 120 kilometri pe oră. Presa vremii a relatat că Mihai a rugat-o pe Lulu să-l însoţească la o vânătoare de lupi, iar ea a dat curs acestei invitaţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net