Conservele pe care nu trebuie să le consumi niciodată dacă au expirat. Pot deveni foarte periculoase
Cei mai mulți dintre noi ne gândim la alimentele la conservă ca la produse care pot fi păstrate chiar și ani de zile, fără să se strice. Cu toate acestea, există unele conserve de care trebuie să scăpăm imediat ce am văzut că au trecut de termenul de valabilitate.

Multe produse, inclusiv la conservă, au pe ambalaj mențiunea „a se consuma de preferință înainte de”. În general, conservele care au trecut de această dată încă mai pot fi consumate fără probleme, dar, potrivit eatingwell.com, există și unele excepții pe care trebuie să le cunoaștem.
Experții spun că nu numai data expirării contează atunci când vine vorba despre cât de periculoasă poate fi o conservă.
„Aceste date sunt stabilite de producător și indică, de obicei, momentul în care calitatea produsului începe să scadă față de starea sa inițială, după producție și ambalare”, spune experta Vanessa Coffman.
Experții spun că aceste riscuri nu trebuie ignorate
Tipul de aliment din conservă poate influența durata de valabilitate, iar diversele produse cu o aciditate ridicată își pot pierde gustul și textura mai repede.
„De exemplu, alimentele cu aciditate ridicată, precum sosul de roșii sau ananasul, păstrate pentru o perioadă foarte lungă de timp, pot reacționa cu metalul conservei, ceea ce poate conferi alimentului un gust metalic. Acest lucru va afecta calitatea produsului conservat, dar nu și siguranța microbiologică a acestuia”, mai spune Coffman.
Însă, chiar și alimentele care nu au o aciditate mare pot deveni periculoase. Atunci când conserva nu este bine închisă sau a fost lovită, există riscul ca produsul din interior să dezvolte Clostridium botulinum, toxina responsabilă pentru botulism.
Aceste conserve pot deveni periculoase
În primul rând, legumele puse la conservă în casă pot fi foarte periculoase, mai ales dacă nu sunt consumate în mai puțin de un an. Carnea la conservă ar trebui, de asemenea, aruncată atunci când observăm că a trecut de termenul de valabilitate.
De asemenea, experții mai spun că și conservele de pește sau de fructe de mare pot deveni periculoase, așa că este important să fim atenți la termenul de valabilitate. Nici conservele de fasole nu ar trebui consumate la mult timp după ce au expirat.
Iar, nu în ultimul rând, alimente la conservă precum supele sau chili pot fi, de asemenea, periculoase în anumite condiții, dacă nu sunt depozitate corect.
Aceste conserve sunt foarte sănătoase
Desigur, atunci când depozităm aceste produse corect, ele pot fi foarte utile în dieta noastră. De exemplu, conservele de pește pot fi o modalitate foarte ușoară de a consuma mai mulți nutrienți utili pentru o mai bună funcționare a organismului.
Mai precis, conservele de somon, sardine, ton, macrou și chiar și anșoa pot fi foarte bune pentru sănătate.


































