Cu ce s-a ocupat Mihai Eminescu înainte de a deveni poet. Ce meserie a avut Luceafărul poeziei românești
Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici la 15 ianuarie 1850 în Botoșani și decedat la 15 iunie 1889 în București, România, este cunoscut ca una dintre cele mai remarcabile și influente figuri din literatura română.
Cele mai semnificative contribuții ale sale includ publicarea volumului "Poesii", o colecție de versuri apărute în revista Convorbiri literare a societății Junimea, la care Eminescu a fost asociat. Printre operele notabile se numără "Luceafărul", "Odă (în metru antic)" și cele cinci „Scrisori”.
Fiind parte a mișcării romantice târzii, creația sa poetică îmbină concepte din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, iar proza sa reflectă și elemente sociologice. Printre temele recurente se regăsesc natura, văzută în contextul folclorului autohton, dragostea în variatele sale manifestări, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.
Eminescu nu a fost mereu poet
Encyclopædia Britannica, actualizată în ianuarie 2023, subliniază impactul profund pe care Eminescu l-a avut asupra literaturii române, remodelând atât forma cât și conținutul poeziei în țară și influențând puternic scriitorii și poeții de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Interesant este faptul că înainte de a se dedica literaturii, Eminescu era pasionat de teatru și a început prin a lucra ca sufleur pentru trupa de teatru Fanny Tardini-Vlădicescu.
De-a lungul vieții, Eminescu a avut diverse ocupații, printre care bibliotecar, copist, publicist, revizor școlar și profesor la Institutul Academic, după finalizarea studiilor la Viena și Berlin, întorcându-se în țară pentru a-și continua activitatea și contribuția la viața culturală și academică.
Nu doar Eminescu e fost pasionat de teatru
Caragiale și Creangă, deși cunoscuți pentru contribuțiile lor distincte în literatura română, au avut și ei legături cu teatrul, încercând să-și croiască un drum în această lume.
Caragiale, după ce a urmat cursuri de declamație și mimică la Conservatorul din București, a lucrat ca sufleur și copist la Teatrul Național, paralel cu alte ocupații precum revizor școlar sau funcționar la Regia Monopolurilor. După ce a scris piese de teatru celebre, a ajuns să fie numit director general al teatrelor.
În schimb, Creangă, absolvind Seminarul Teologic de la Socola, a început ca învățător la o școală primară din Iași. A lucrat timp de 12 ani ca dascăl și diacon în diferite biserici, dar a fost exclus din biserică din cauza frecventării teatrului.
A rămas doar învățător și și-a câștigat existența ca mandatar al unui debit de tutun. A scris manuale școlare și a creat un abecedar intitulat „Metodă nouă de scriere și citire”. Astfel, amândoi au avut pasiuni și experiențe variate, dar și contribuții semnificative în domeniile lor de activitate.
