Cucuvea și bufniță. Care e diferența dintre cele două
În folclorul românesc, dar și în limbajul comun, termenii „cucuvea” și „bufniță” sunt adesea folosiți interschimbabil. În realitate, însă, cele două păsări aparțin unor specii diferite, cu caracteristici morfologice, comportamentale și simbolice distincte. Confuzia este alimentată și de aspectul lor similar: ambele sunt păsări de pradă nocturne, cu cap rotund, ochi mari și penaj criptic, adaptate vieții de noapte. Totuși, între ele există diferențe clare, atât din punct de vedere științific, cât și în percepția culturală.
Clasificare și denumire științifică
„Bufnița” este un termen generic care se referă la un grup mai larg de păsări răpitoare de noapte din ordinul Strigiformes, care cuprinde două familii principale: Strigidae (bufnițe „adevărate”) și Tytonidae (ciufii sau bufnițele de hambar). Cele mai cunoscute specii de bufnițe din România sunt bufnița mare (Bubo bubo) și ciuful de pădure (Asio otus).
„Cucuveaua”, în schimb, este denumirea populară pentru o specie anume: Athene noctua, cunoscută în limba română drept cucuvea sau hulub. Este o pasăre de dimensiuni mici, aparținând familiei Strigidae, întâlnită frecvent în zonele rurale din România și în sudul Europei.
Caracteristici fizice
Bufnița mare (Bubo bubo) este cea mai mare pasăre răpitoare nocturnă din Europa. Poate atinge o anvergură a aripilor de până la 1,8 metri și o greutate de peste 3 kilograme. Este o pasăre robustă, cu ochi mari, portocalii, și cu două smocuri de pene pe cap care seamănă cu niște „urechi”.
Cucuveaua (Athene noctua) este mult mai mică, având o lungime de aproximativ 22-27 cm, o greutate de 150-250 de grame și o anvergură a aripilor de 50-60 cm. Nu are smocuri de pene pe cap și are ochii galbeni, fiind recunoscută pentru privirea sa pătrunzătoare. Este activă în special în zori și la apus, dar poate fi observată și în timpul zilei, spre deosebire de multe bufnițe strict nocturne.
Comportament și habitat
Bufnițele trăiesc în păduri dense, în zone montane sau în apropierea stâncilor. Sunt solitare, teritoriale și vânează în special noaptea. Alimentația lor constă din mamifere mici, păsări și chiar alte păsări răpitoare, în funcție de specie și de habitat.
Cucuveaua preferă zonele deschise, pajiștile, livezile, satele sau marginile de pădure. Este mai adaptabilă în preajma habitatelor umane și poate fi observată frecvent pe acoperișuri, stâlpi sau garduri. Dieta ei include insecte mari, șopârle, rozătoare și păsări mici.
În tradiția populară românească, cucuveaua este adesea asociată cu prevestirea morții sau a unui necaz, din cauza cântecului său tânguitor și a faptului că apare deseori în apropierea gospodăriilor. De aici vine și expresia „a cântat cucuveaua”, cu sens negativ. Sunetul pe care îl emite este un „kiuv-kiuv” repetitiv, distinct de cel al bufniței.
Bufnița, în schimb, are o reputație ceva mai pozitivă în alte culturi, fiind considerată un simbol al înțelepciunii și misterului. În mitologia greacă, bufnița era simbolul zeiței Atena, protectoarea înțelepciunii și a războiului strategic. Cu toate acestea, în folclorul românesc, și bufnița poate avea conotații negative, fiind percepută uneori ca o pasăre a întunericului sau a magiei.
Deși ambele sunt păsări de noapte cu trăsături similare, bufnița și cucuveaua sunt specii diferite, cu dimensiuni, comportamente și simboluri culturale distincte. Bufnița este un termen mai larg, care cuprinde o varietate de specii răpitoare nocturne, unele de mari dimensiuni, în timp ce cucuveaua desemnează în mod specific specia Athene noctua, o pasăre de talie mică, des întâlnită în mediul rural românesc. Cunoașterea acestor diferențe ajută nu doar la înțelegerea biodiversității, ci și la o mai bună interpretare a miturilor și tradițiilor locale care le înconjoară.
