Cum a ajuns Anul Nou Dacic să devină tot mai popular. Misterele unei sărbători străvechi
Cum a ajuns Anul Nou Dacic să devină un fenomen cultural tot mai prezent în spațiul public românesc este o întrebare la care numeroși istorici, etnologi și pasionați ai mitologiei încearcă să răspundă.
Chiar dacă nu există dovezi arheologice sau izvoare istorice care să ateste că dacii celebrau un „An Nou” propriu-zis, interesul contemporan pentru această presupusă sărbătoare străveche a crescut spectaculos în ultimele decenii. Motivele țin atât de fascinația pentru trecutul dacic, cât și de bogăția ritualurilor populare care s-au păstrat în tradițiile românești.
Origini incerte, dar puternic romantizate
Popularitatea modernă a ideii de An Nou Dacic se leagă, în principal, de interpretările unor cercetători care au încercat să găsească rădăcini precreștine în obiceiurile de iarnă ale românilor și de simbolismul impunător al Sarmizegetusei Regia, locul în care au funcționat templele dacilor.
Deși nu există dovezi directe că anticii marcau un început de an în această perioadă, mai mulți etnologi au observat prezența unor ritualuri străvechi în sărbătorile cuprinse între jumătatea lunii noiembrie și începutul lui decembrie.
Unul dintre cei mai importanți cercetători ai tradițiilor românești, Tudor Pamfile, remarca încă de acum un secol că sărbătorile populare ale românilor erau încărcate de ritualuri și superstiții cu origini precreștine. „Bate la ochi ştearsa faţă creştinească ce o au toate sărbătorile noastre”, scria el, sugerând că multe dintre obiceiurile românești au rădăcini adânci, dincolo de religia creștină.
Într-un exemplu citat de etnolog, un învățător din Muscel nota în 1909 peste o sută de sărbători necreștine respectate de femeile din sat – o dovadă a suprapunerii continue între riturile vechi și practicile noi.
Sfântul Andrei, lupul și moartea simbolică a timpului
Una dintre cele mai populare teorii este că presupusul An Nou Dacic ar fi coincis cu perioada 14 noiembrie – 7 decembrie, când calendarul popular concentrează o serie de ritualuri dedicate lupului și strigoilor.
Etnologul Ion Ghinoiu a numit această perioadă „un scenariu ritual de moarte și renaștere a timpului calendaristic”, sugerând că aici s-ar ascunde urme ale unei sărbători foarte vechi.
Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie), astăzi un reper important în calendarul creștin, este considerată de mulți cercetători ca fiind o punte între vechile mituri dacice și tradițiile ortodoxe.
Lupul – animal sacru la daci – joacă un rol esențial în credințele de la finalul lunii noiembrie, iar numeroase superstiții au supraviețuit până în prezent: interdicția de a lucra lâna, ungerea ușilor cu usturoi, ritualurile de protecție împotriva strigoilor sau practicile fetelor care își caută ursitul.
Aceste elemente arhaice au oferit un suport simbolic solid pentru renașterea ideii de An Nou Dacic în epoca modernă.
Cultul solar și legătura cu solstițiul de iarnă
O altă direcție de interpretare mută atenția către solstițiul de iarnă și sărbătoarea Crăciunului, considerată de unii cercetători – precum Romulus Vulcănescu – ca având origini precreștine. El afirma că numele „Crăciun” ar proveni dintr-o divinitate dacică a soarelui, celebrată la renașterea ciclului anual al timpului.
Descoperirile arheologice de la Sarmizegetusa Regia au alimentat și ele fascinația contemporană. Soarele de Andezit și Marele Templu Circular au fost interpretate de arheologi precum Constantin și Hadrian Daicoviciu drept elemente ale unui cult solar puternic dezvoltat la daci. Prezența sanctuarelor circulare și orientarea lor către fenomene cerești a intensificat ideea că aici aveau loc ritualuri legate de ciclurile anului.
Aceste interpretări – chiar dacă nu confirmă un An Nou Dacic – au creat o aură mitologică în jurul locului, transformând Sarmizegetusa într-un simbol al renașterii tradițiilor străvechi.
