Cum arăta în realitate costumul autentic al țăranului român. Ce îl făcea atât de diferit de portul popular de azi
Straiele țăranului român de odinioară erau mult mai complexe decât portul popular pe care îl vedem astăzi. Ele nu aveau doar rol vestimentar, ci erau decorate conform unor reguli stricte, cu simboluri magico-religioase, și diferau în funcție de vârstă sau statut social.
Vestimentația țărănească, alături de limbă, tradiție orală, dans, muzică, obiceiuri, gastronomie și meșteșuguri, reprezintă o zestre culturală a poporului român, definitorie la nivel european, dar și individualizantă. În ultimele decenii, elemente ale costumului tradițional au revenit în atenția publicului, mai ales în mediul urban, fiind purtate la nunți, petreceri sau evenimente cu tematică tradițională. Totuși, adevăratele straie autentice mai pot fi admirate în principal în muzee, fiind rare comunitățile care le mai poartă și și mai puțini cei care le confecționează conform tradiției.
Cămașa, elementul central al costumului
Portul popular autentic diferă de la o zonă la alta și chiar de la o comună la alta, iar veșmintele țăranului român au cunoscut o varietate impresionantă. Cămașa era elementul de bază al vestimentației, de la care pornea tot restul costumului. Cele mai spectaculoase cămăși, brodate și colorate, erau purtate doar la sărbători importante, uneori o singură dată în viață. Cămașa de zi cu zi era albă, cu broderii discrete, iar cămașa bărbătească era lungă, prinsă la mijloc cu brâu de lână, chimir din piele sau curea lată. Decorarea cămășii reflecta statutul social și importanța evenimentului.
„În general, costumul popular are ca piesă de bază cămaşa albă. Din copilărie până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului, la sărbători, la nuntă. Ea îndeplineşte, de asemenea rolul de marcă socială în cadrul societăţii rurale, fiind purtată de personalităţile satului .
Există însă şi o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a nunţilor şi a botezurilor, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa mortului (cămaşa-horbotă a momentelor îndurerate), cămaşa fecioriei şi a văduviei, cămaşa Crăciunului şi a Paştilor. Legată de un străvechi rit agrar (“Sânzienele”), cămaşa de Drăgaică este cea mai frumoasă dintre cămăşile de zestre ale celei mai mândre şi harnice fete, aleasă Drăgaică. Cămaşa de soacră, din zona Sibiului, lucrată de mireasă este dovada îndemânării şi talentului acesteia”, arată specialiștii de la Muzeul Național al Țăranului Român.
La bărbați existau diverse tipuri de cămăși, de la cele lungi cu clini laterali, la cele scurte sau cu fustanela. Femeile purtau cămăși lungi sau scurte, cu mâneci bufante, unele foarte frumos decorate.
De la brâu în jos: pantaloni, încălțăminte și accesorii
Bărbații purtau pantaloni variați: ițari din in în Moldova, izmene din cânepă, cioareci sau gacii în Țara Oașului. Pe cap, pălării de paie sau textile vara și căciuli din piele de miel iarna, care indicau statutul social. Brâul, chimirul sau centura strângeau cămașa, iar în picioare purtau de regulă opinci sau cizme, în funcție de zonă și clasă socială.
Femeile purtau pe lângă cămașă celebra ie, fote, catrințe sau vâlnice, suspendate, înfășurate sau încrețite, generând trei tipuri principale de costumul tradițional românesc: „Forma și modul lor de purtare-suspendat, înfășurat drept sau încrețit-au generat cele trei tipuri de bază ale veșmântului tradițional românesc: costumul cu catrință, costumul fotă și costumul cu vâlnic”, preciza Maria Bâtcă în „Costumul popular românesc”.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
