Cum arată viespile ucigașe. Înțepătura lor este mortală

Viespile ucigașe arată de parcă sunt scoase direct dintr-un film de groază de la Hollywood. Sunt extrem de periculoase și au părăsit Asia, de unde sunt originare, apoi au început să facă ravagii în Statele Unite ale Americii, în Canada, apoi și-au făcut apariția chiar și în Europa.

Specialiștii avertizează asupra pericolului reprezentat de aceste insecte. Specia Vespa mandarina este originară din Asia, dar au fost identificate astfel de exemplare și pe celelalte continente. Mai mult decât atât, a fost și cauza unor decese, căci înțepătura viespilor ucigașe poate ucide rapid un om în toată puterea.

Citește și: Viespile-gigant ucigașe au ajuns în SUA! Înțepătura lor e mortală pentru oameni

Cum arată viespile ucigașe

Sunt extrem de periculoase, iar dimensiunea lor este una impresionantă. Viespile ucigașe ajung să măsoare până la cinci centimetri. Au niște caracteristici înspăimântătoare, căci pot zbura cu până la 30 de kilometri pe pe oră.

Au niște mandibule ascuțite, cu țepi în forma aripioarelor de rechin. Cu ajutorul acestora, o astfel de viespe poate ucide albinele prin decapitare. După aceea, cară trupul neînsuflețit în propriul lor cuib, acolo unde își hrănesc puii.

Câteva viespi ucigașe pot distruge în doar câteva ore un întreg stup de albine. În anul 2020, când au apărut primele exemplare în Statele Unite ale Americii, specialiștii au tras un semnal de alarmă, căci acest lucru poate avea un impact negativ devastator asupra populației de albine.

Cât de periculoase sunt aceste insecte?

Dincolo de modul în care pot devasta populația de albine, viespile ucigașe pot ucide și alte insecte, animale sau chiar oameni. Atunci când se simt amenințate, atacă fără ezitare. Din păcate pentru persoanele care sunt înțepate, acul viespilor poate trece chiar și prin majoritatea tipurilor de costume de apicultor.

Conform statisticilor oficiale, se pare că aceste insecte mortale ucid până la 50 de persoane pe an doar în Japonia, conform Playtech.

Iată și: Mierea de salcâm, o sursă excelentă de sănătate în anotimpul rece

O crescătoare de albine, Susan Cobey, le descrie drept niște monștri oribili cu o față uriașă. Au o dimensiune cuprinsă între 3 și 5 cm. Capul este portocaliu, au niște ochi proeminenți, iar pe abdomen se pot observa dungi negre și galbene.

Chiar dacă persoana atacată și înțepată de viespile ucigașe nu este alergică, neurotoxinele de pe acul insectei provoacă o durere foarte puternică și poate provoca decesul, informează Știrile Pro TV.

Vezi și: Te-a înţepat o albină? 10 lucruri care îţi pot salva viaţa

Cercetătorii sunt alarmați de prezența viespilor ucigașe care au emigrat din Asia și au reușit să ajungă în alte zone. Aceștia încearcă să descopere la timp locurile în care și-a format cuiburi, ca să le distrugă înainte ca aceste insecte mortale să se înmulțească și să distrugă ecosistemul local fragil.

Atunci când populația de albine dintr-o anumită regiune este decimată de viespile ucigașe, acest lucru produce un dezechilibru extrem de grav, care poate avea urmări devastatoare pentru mediul înconjurător și, implicit, pentru om.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net