Cum erau descriși românii în jurul anului 1800: „Mă abțin să judec”
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, călătorii străini care au vizitat teritoriile românești au lăsat în scrierile lor impresii variate despre populația locală. Unii dintre aceștia au remarcat trăsături negative, precum lenea, zgârcenia și înclinația către violență.
Imaginea românilor în ochii călătorilor străini care au vizitat teritoriile românești în secolul XVIII era adesea conturată de contraste puternice. Pe de o parte, multe dintre relatările acestor străini sunt pline de stereotipuri negative, uneori exagerate sau filtrate prin prejudecățile vremii. Pe de altă parte, există și mărturii care elogiază curajul, hărnicia sau frumusețea oamenilor din aceste ținuturi.
Una dintre cele mai frecvente caracterizări făcute românilor de atunci era legată de așa-zisa lor lene. Frederich Bauer, un neamț aflat în serviciul armatei ruse, scria că românii din Țara Românească sunt „foarte bețivi, leneși și zgârciți”, dar adăuga totuși că, în ciuda acestor defecte, sunt „niște oameni cumsecade”.
„Foarte rare se aude vorbindu-se în Țara Românească despre omor, furt sau alte crime îngrozitoare. Locuitorilor de aici le este destul de drag vinul, sunt leneși și zgârciți, dar altfel, sunt oameni destul de cumsecade”, spunea acesta, relatează shtiu.ro.
„Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreț de dușman și...”
Adalbert Krickel, un topograf austriac, îi descria la rândul său pe români într-o manieră și mai dură. El spunea despre ei că sunt brutali, nepăsători, violenți și că rareori vedeai un român fără un ciomag în mână.
„Mă abțin să judec indolența, brutalitatea și nepăsarea bărbaților. Doresc să spun doar atât, că părul lor încâlcit, ochii lor mici și sfredelitori, modul lor bănuitor de gândire, înclinația lor spre băutură și lipsa oricărei educații îi așează destul de jos în raport cu alte popoare, în ceea ce privește nivelul de educație. Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână și fără un brâu în care să se afle câteva cuțite”.
Dar nu toate mărturiile au fost negative. Philippe Le Masson du Pont, un francez aflat în slujba regelui polonez Jan Sobieski, a avut o impresie diferită, mai ales despre moldoveni. El îi descria ca fiind înalți, vânjoși și curajoși în luptă, capabili să învingă o armată numeroasă cu trupe puține, dar bine organizate.
„Oamenii sunt de felul lor șireți, cu trupul înalt și vârtos și sunt cruzi în război. Sunt înarmați cu sulițe foarte lungi, cu scut și cu sabie încovoiată, arme îndeosebi turcești. Câțiva folosesc buzdugane de fier și cei mai mulți securea. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreț de dușman și încredere în sine, încât cu puține forțe au bătut adeseori chiar oștiri puternice de ale vecinilor lor”.
În ceea ce privește viața urbană, călătorul turc Evliya Çelebi, care a vizitat Bucureștiul în secolul al XVII-lea, a fost impresionat mai ales de femeile din oraș. În ceea ce privește bărbații, el îi descria ca fiind „ghiauri ce poartă căciuli tătărești”:
„Îndeosebi când omul vede fetele necăsătorite umblând cu capul gol și cu părul despletit fir cu fir și cu papucii galbeni în picioare, la drept vorbind i se împrăștia mintea ca părul răvășit. Dar majoritatea acestora sunt niște sărmane cu moravuri ușoare. Toate nelegiuitele de aici umblă cu fața descoperită și poartă fuste de stofă și de mătase aurită, în diferite culori”, scria Evliya Celebi, în opera sa „Cartea Călătoriilor”.
