Funeraliile lui Ion Iliescu. Apropiații și rudele fostului președinte i-au adus un ultim omagiu. UPDATE

Ultima actualizare:

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani, fiind internat de aproape două luni cu un diagnostic de cancer pulmonar. Guvernul a anunțat organizarea unei funeralii de stat și declararea zilei de 7 august zi de doliu național.

Trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a ajuns la Cotroceni.
Trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a ajuns la Cotroceni.

UPDATE 19:30 La întrarea principala din Palatul Cotroceni, după ora 18.00 s-au strâns zeci de invitați, foști colaboratori apropiați considerați familie. Dela întrarea Marinescu, aceștia au fost urcați intr-un microbuz albastru închis al Administrației Prezidențiale și dusi cale de 300 de metri prin fata presei pe la întrarea Leu. Astfel, microbuzul a făcut câteva curse și a adus rând pe rând personalități precum Mugur Isărescu, Victor Hrebenciuc, Misu Negritoiu, Ioan Mircea Pascu, Șerban Nicolae sau fostul premier Viorica Dăncilă. Toți s-au adunat pentru a aduce un ultim omagiu fostului presedinte Iliescu.

La ora 19.00 a fost oficiată o slujba de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul. Sicriul lui liescu, învelit în steagul României, a rămas în gigantica sala a Unirii, unde va fi vegheat peste noapte de o garda militară

UPDATE 18:55  Ambasada României în SUA a transmis miercuri, într-o postare pe Facebook, un mesaj de condoleanțe în urma decesului fostului președinte al României, Ion Iliescu.

 „Ambasada României în Statele Unite anunţă moartea fostului preşedinte român Ion Iliescu, primul preşedinte ales liber al României după căderea comunismului în 1989. Oferim cele mai sincere condoleanțe familiei și apropiaților. A fost ales președinte al statului român de două ori: 1992-1996 și 2000-2004, domnind peste ani de tranziție și schimbări radicale. El a efectuat două vizite oficiale în Statele Unite și alte vizite în timpul cărora s-a întâlnit cu comunitatea românească din orașele americane precum Cleveland și Chicago”, a transmis de ambasada României în Statele Unite.

UPDATE 16:40 Marian Vanghelie, Ecaterina Andronescu și Gigi Becali au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu.

„Nu o sa ajungă în rai că nu are cum, dar merite că a fost cinstit și a salvat România că altfel se alegea praful de noi și de tot... Nu discut de.mineriada că se știe ce a făcut. Eu am venit aici sa îmi iau rămas-bun de la un om care a făcut multe lucruri bune în acele vremuri... Nu stau eu să judec răul că nu sunt procuror”, a transmis Gigi Becali.

Totodată, Viorica Dăncilă și Mugur Isărescu au fost prezenți 

UPDATE 16:15 Miercuri seara are loc slujba stâlpilor, de la ora 19.00, în Sala Unirii, unde este depus trupul lui Ion Iliescu, iar mâine slujba înmormântării începând cu ora 10.30 în biserica Palatului Cotroceni, urmând ca după ora 12.00 să aibă loc slujba de înhumare la cimitirul Ghencea III. Delegatul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru săvârșirea slujbelor liturgice va fi Preasfințitul Parinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care va fi însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a anunțat Patriarhia.

UPDATE 13:00 - S-a dat acces și cetățenilor de rând pentru omagii. Până acum, maxim 20 de persoane stau la rând pentru a ajunge în fața sicriului fostului președinte Ion Iliescu. Din partea AUR nu a venit niciun membru de partid, până acum, la Cotroceni. De asemenea, nu s-a prezentat, încă, nici președintele României, Nicușor Dan. 

Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu se numără și Chira Alexandru Mihai și Popescu Ioana Andreea, ambii studenți la facultatea de Istorie, în ultimul an.

„Am venit pentru că este o premieră și, în plus, orice președinte are părțile sale bune și rele indiferent dacă este sau nu controversat...știu ce se spune despre Iliescu, dar consider că demnitatea unui om este să aibă o floare pe mormânt”, a declarat Chira Alexandru Mihai, pentru Click!.

„Momentul este unic și nu trebuie ratat...este istorie pură și va fi judecat în timp...Am venit din curiozitate și pentru că este un eveniment, iar acest om a marcat România”, a spus și Ioana Andreea. 

Și doamna Elena din București a venit pentru a-i aduce un omagiu lui Ion Iliescu, spunând că „acest mare om este singurul om adevărat pe care l-a avut România”.

De asemenea, doamna Veronica, în vârstă de 82 de ani, a venit și ea pentru a-l omagia pe Ion Iliescu, spunând că a fost „primul președinte bun și un român adevărat”. 

Doamna Veronica l-a numit pe Ion Iliescu „primul președinte bun” / foto: Click!
Doamna Veronica l-a numit pe Ion Iliescu „primul președinte bun” / foto: Click!

Pe de altă parte, doamna Maria, de profesie avocat, ne-a declarat că a venit din curiozitate. 

UPDATE 10:30. Catafalcul lui Iliescu este păzit în permanență de 4 militari, care se vor roti la fiecare 20 de minute. Cortegiul funerar a fost compus din 6 mașini, una fiind formată din familia lui Iliescu.  

UPDATE 10:10. Și Traian Băsescu a ajuns să-i aducă un ultim omagiu fostului Președinte al României. De asemenea, au ajuns și Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Paul Stănescu.  

UPDATE 10:00. Victor Ponta și Mădălin Voicu au ajuns și ei să-i aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu.  

UPDATE 9:40: Mai multe personalități politice au ajuns la Cotroceni, acolo unde se află depus sicriul cu trupul fără viață al lui Ion Iliescu. Printre cei care au venit se numără Ilie Bolojan, Emil Constantinescu, Cătălin Predoiu, Alexandru Rogobete. USR a transmis că niciun membru al partidului nu va fi prezent la funeraliile lui Ion Iliescu. Amintim că până la ora 13, accesul va fi permis exclusiv personalităților politice și nu numai, iar de la ora 13, sunt așteptați și cetățenii de rând, într-un loc special amenajat, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului președinte.

Sicriul depus la Palatul Cotroceni

Conform programului stabilit de autorități, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a fost adus astăzi la Palatul Cotroceni. Ceremonia publică de depunere va avea loc în Sala Unirii, unde cetățenii sunt invitați să vină să își ia rămas bun. Accesul va fi permis de la ora 13:00, iar televiziunile naționale vor televiza în direct întreaga ceremonie .

Zi de doliu național și onoare militară

Guvernul României a declarat 7 august zi de doliu național. Drapelele vor fi arborate în bernă pe tot teritoriul, iar instituțiile publice și culturale vor adapta programele în semn de respect.

Un lider controversat, comemorat în mod oficial

Ion Iliescu a condus România pe parcursul a trei mandate prezidențiale și a fost figura centrală a tranziției post-comuniste. A fost implicat în reprimarea protestelor din Universitate în 1990 și ulterior în procese pentru crime împotriva umanității, deși nu a fost condamnat. În același timp, sub conducerea sa, România a devenit membră NATO (2004) și UE (2007).

Ce spune presa străină

  • Reuters informează că Ion Iliescu conducea procesul de tranziție la libertate după revoluția din 1989 și a murit la 95 de ani, iar guvernul va organiza funeralii de stat în memoria sa.
  • Financial Times subliniază rolul său cheie în aderarea României la NATO și UE, dar și controversele legate de menținerea unor structuri comuniste și reprimarea opoziției în anii ’90.
  • El País descrie și influența sa politică ca una ambivalentă: promotor al democratizării, dar și persoană culpabilizată moral pentru evenimentele violente din 1990.


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lapte jpg
image png
durere in gat jpg
tabel pensii logo jpg
Ilie Bolojan, Ioana Fasie, foto arhiva jpg
image png
UK, foto Shutterstock jpg
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image
actualitate.net
image
actualitate.net