Ce spunea Ion Iliescu despre interviul din Playboy: „Și eu am fost un player”
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a povestit acum ceva vreme, într-un dialog cu Ionuț Vulpescu, despre momentul în care a acceptat să acorde celebrul interviu revistei Playboy, publicat după Crăciun, în 2007.

Întrebat cum de a fost de acord să apară în paginile revistei, Iliescu a răspuns: „O întrebare ludică… vedeți, a existat un timp în România în care până și publicațiile acestea, siropoase, cum li se spune, aveau publicul lor și erau în print. Era o revistă dedicată sexului frumos, dar nu făcea rabat de producție culturală în jurul unui anumit tip de imaginar vizual, specific profilului revistei. Pare ciudat, dar în paginile acelei reviste erau și idei, și nu erau deloc goale de conținut. Era o publicație despre Eros în multiplele lui forme, și fără să fim ipocriți, face parte din viață. În plus, și eu am fost un player, adică un jucător, boy nu prea mai eram, și poate și asta a făcut experiența să fie interesantă pentru public”.
„Acum nu știu de ce și-au închipuit unii că sunt vreun pudibond"
Fostul președinte a rememorat și un moment amuzant legat de fotografiile publicate: „Îmi amintesc și acum că printre fotografiile selectate pentru interviu era o poză cu mine în papuci, așa cum era condiționat accesul vizitei la muzeu, lângă portretul lui Marilyn Monroe. Două zâmbete iconice, pentru cârcotași”.
Iliescu a respins ideea că ar fi fost un gest nepotrivit pentru un om politic: „Acum nu știu de ce și-au închipuit unii că sunt vreun pudibond, sau mai rău, că habar nu am de Playboy, am zis-o și atunci, știam de Playboy cum știam de capitalism… Întrebările au fost mai mult decât decente, au fost provocatoare în sensul bun politic. Numărul cu pricina a apărut după Crăciun, în 2007, și întrebările variau de la Crăciunul revoluționar la cel postdecembrist, de la meciurile de fotbal favorite la cele politice incomode, de la secretele mele culinare la crapul la carton… Am zis de ce nu?”
Fostul șef al statului a amintit că astfel de interviuri cu personalități nu erau o raritate în alte țări: „Unul dintre autorii mei preferați, John Kenneth Galbraith, dăduse cândva un interviu ediției americane Playboy; numai în spațiul mioritic părea ceva curios ca un om de știință sau unul politic să acorde un interviu acestei publicații. Mă felicit pentru el, am setat un standard, păcat că presa în print nu a rezistat pe măsura standardului…”.
El a mai povestit și despre o coincidență editorială: „Îmi amintesc că erau multe glume la acel moment pentru că interviul meu în ediția română a apărut simultan cu cel al lui Gorbaciov în ediția ungurească. Unii ziceau că KGB-ul controlează Playboy din umbră și ne dă un semn… Eu zic că pentru niște domni de la est, am fost mai progresiști decât sunt unii cu vreo șase-șapte decenii mai tineri”.
În final, Iliescu a recunoscut că a fost influențat și de un membru al echipei sale: „Am avut și un consilier care m-a convins că e o mișcare inspirată”.