„Meandrele concretului”. Ce a vrut să spună, de fapt, Ion Iliescu prin această expresie celebră rostită în cariera sa politică
Într-un dialog purtat cu Ionuț Vulpescu acum ceva vreme, fostul președinte Ion Iliescu a revenit asupra uneia dintre cele mai cunoscute expresii rostite în cariera sa politică – „meandrele concretului” – explicând contextul și sensul complet al formulării.
O frază incomplet înțeleasă
Iliescu a fost întrebat despre celebra propoziție rostită în campanie: „Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului”. Răspunsul său a venit cu o precizare importantă: „E o frază care a făcut epocă și vă spun că nu are nici haz, nici sens, dacă se rețin din ea numai ‘meandrele concretului’ fără ‘sinergia faptelor’. Sunt om de știință, prin urmare, empirismul e specialitatea mea. Sunt un empirist, dar nu unul nepragmatic”.
Politica între ideal și realitate
Fostul președinte a explicat ce a vrut să transmită prin această formulare: „Ceea ce am vrut să spun a fost că ceea ce este real-concret învinge ceea ce e ideal-transcendental – poate tocmai am scos o nouă frază, la fel de tare ca prima… Poți să aspiri în mod teoretic, universal, la o voință generală a oamenilor, dar voința lor particulară, ființa pusă în situație, va spune întotdeauna mai mult despre ce este adevărat și potrivit. Nu merge să faci politică idealist, utopic, modernitatea toată a fost inundată de utopii, și aici, Machiavelli avea dreptate: realismul e ceea ce contează”.
În aceeași linie, a vorbit despre adaptarea permanentă a guvernării la nevoile societății: „Nu faci politică pe hârtie, desenând o lume perfectă pentru o societate disfuncțională: găsești un regim politic bun provizoriu, pentru a îndrepta unele derapaje și schimbi guvernarea, adaptând-o constant la nevoile comunității aflată în evoluție”, a adăugat Ion Iliescu.
Cuvinte cu încărcătură ontologică
Iliescu a amintit și de o altă formulare din campania electorală din 2000: „Mă mir că în 2000 a mai fost o frază într-o campanie electorală pe care oamenii nu au exploatat-o în ‘meandrele concretului’ până la capăt: ‘Ion Iliescu, românul pentru care România este suprema condiție a propriei lui existențe’. A fost o abordare ontologică veritabilă. Dar societatea nu a avut gust și pentru ea…”.
