Cum s-a protejat un general român de holera din Bulgaria, în 1913. A ordonat construirea unor clădiri pe piloni, „asemeni celor din Veneția, pentru a evita microbii”
Campania Armatei Române în Bulgaria, din 1913, a fost marcată de o serie de dificultăți, dintre care una dintre cele mai mari a fost epidemia de holeră care a lovit trupelor române. În ciuda faptului că armata nu s-a confruntat cu lupte importante în acest conflict, răspândirea bolii a creat panică și haos. Modul în care generalul Grigore Crăiniceanu, comandantul Corpului II de Armată, a gestionat această criză sanitară rămâne una dintre cele mai discutate teme din acea perioadă.
Cum a decis generalul să-i protejeze pe soldați de holeră
Generalul Grigore Crăiniceanu era deja un nume respectat în armata română înainte de 1913, cu o carieră impecabilă ce includea activități de fortificare pe fronturile de luptă ale Războiului de Independență din 1877 și experiență vastă în domeniul strategiilor militare. De asemenea, Crăiniceanu a fost ministru al Apărării, însă în campania din Bulgaria a demonstrat o abordare mai puțin convențională, care a stârnit critici și controverse.
Una dintre cele mai surprinzătoare măsuri luate de acesta a fost protejarea soldaților împotriva holerei, printr-o soluție arhitecturală extrem de curioasă. În fața pericolului reprezentat de apa contaminată și de mizeria care însoțește orice epidemie, Crăiniceanu a ordonat construirea unor clădiri pe piloni, similare celor din Veneția. Ideea era că astfel, clădirile erau ridicate deasupra solului, evitându-se contactul cu apa și cu agenții patogeni ce ar fi putut contamina echipamentele și resursele armatei.
Această decizie a fost considerată de mulți contemporani ca o măsură extremă, dar deloc lipsită de logică, având în vedere că bolile transmise prin apă, cum era holera, erau o amenințare constantă pentru trupele aflate într-o zonă cu condiții sanitare precare.
Ce spuneau subalternii despre Crăiniceanu
În ciuda acestor măsuri, comportamentul generalului Crăiniceanu a fost adesea criticat. Mulți dintre subalternii săi și chiar colegii din armata română nu înțelegeau autoritatea sa rigidă și uneori exagerată. Conform relatărilor contemporanilor, generalul avea o atitudine severă față de ofițeri și soldați, aplicând sancțiuni dureroase chiar și pentru abateri minore, cum ar fi cantitatea de mâncare disponibilă la popotele ofițerilor. Un exemplu celebru a fost atunci când, într-o inspecție, Crăiniceanu a aflat că un bucătar pregătise 20 de feluri de mâncare pentru ofițeri, iar drept răspuns, toți ofițerii regimentului au fost pedepsiți.
Desigur, aceste aspecte din comportamentul generalului au fost puse pe seama unui stil autoritar și a unor principii rigide de disciplină, dar în contextul epidemiilor și al greutăților cu care se confrunta armata română în acea perioadă, măsurile luate de Crăiniceanu pentru protejarea sănătății trupelor nu pot fi considerate altceva decât o încercare de a minimiza pierderile umane.
Chiar dacă mulți au considerat că măsurile luate în timpul campaniei din 1913 nu au fost suficiente pentru a preveni pierderile din cauza holerei, iar succesul militar a fost limitat de lipsa unor resurse adecvate, acțiunile generalului Crăiniceanu au rămas un punct de referință în discuțiile despre conduita militară în fața unor crize de sănătate publică.
