11.000 de soldați români, trimiși la moarte sigură de un general rus: „Nu am crezut că sunteți atât de proști!” Povestea terifiantă a bătăliei de la Oarba de Mureș
Numele Turtucaia, Cotul Donului și Flămânda sunt adesea asociate cu unele dintre cele mai devastatoare momente din istoria militară a României. Alături de aceste tragice evenimente, bătălia de la Oarba de Mureș, din timpul celui de-al doilea război mondial, ocupă un loc pe aceeași listă nefastă.
Deși mai puțin cunoscută publicului larg, această bătălie a șocat prin faptul că ar fi putut fi evitată cu ușurință. La Oarba de Mureș, soldații români au fost practic sacrificați, aflându-se sub comandă străină, ceea ce întunecă și mai mult această pagină din istorie.
Contextul în care s-a desfășurat bătălia de la Oarba de Mureș este strâns legat de situația frontului din timpul celui de-al doilea război mondial, după data de 23 august 1944. La acea dată, România a rupt alianța cu Germania și s-a alăturat Aliaților, într-un gest care a stârnit multe controverse ulterior.
Decizia ar fi fost una strategică
Această decizie a fost motivată de dezastrul suferit în urma ruperii frontului la Cotul Donului și de înaintarea rapidă a trupelor sovietice, în timp ce forțele germano-române nu mai puteau să opună o rezistență eficientă.
Ruperea alianței cu Germania a scurtat semnificativ durata războiului în acea zonă a frontului. Cu toate acestea, deși teoretic România era aliată cu U.R.S.S., rușii au întârziat semnarea unui armistițiu până când au fost siguri de ocuparea întregii țări. Mai mult, comportamentul Armatei Roșii a fost criticat, deoarece sovieticii s-au comportat ca niște cuceritori, nu ca niște aliați.
În afara atrocităților obișnuite, precum jafuri, violuri și crime, forțele sovietice au capturat aproximativ 150.000 de soldați români dezarmați, trimițându-i în U.R.S.S.
Mai târziu, marile unități ale armatei române au fost plasate sub comanda sovietică a Frontului 2 Ucrainean. Este binecunoscut faptul că rușii îi însărcinau pe soldații români, slab echipați și înarmați, cu cele mai periculoase misiuni.
Începând cu septembrie 1944, unitățile române, împreună cu cele sovietice, au atacat trupele germane în retragere, împingându-le spre granița cu Ungaria.
Cu toate acestea, sovieticii aveau o privire sceptică asupra armatei române. Nu au putut uita participarea României, alături de Germania, în invazia din vara anului 1941 împotriva U.R.S.S., pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei, teritorii ocupate ilegal de Uniunea Sovietică un an mai devreme.
Ofițerii remarcabili, înlocuiți de trădători
Această neîncredere a condus la destituirea multor ofițeri români remarcabili din funcții, fiind înlocuiți cu cadre ale diviziei de trădători Tudor Vladimirescu.
Desfășurarea luptei și decimarea trupelor române Oarba de Mureș, o mică localitate din județul Mureș, aparținând de orașul Iernut, a devenit scenariul unor lupte intense în a doua jumătate a lunii septembrie și în primele zile ale lunii octombrie 1944.
Aici, trupele românești din diviziile 9 și 11 de infanterie, sub comanda Corpului 6 Armată, se confruntau cu elemente ale Diviziei 8 Cavalerie SS germane, care construise o poziție defensivă puternică pe dealul Sângeorgiu.
Deși numeric superioare, trupele române erau slab echipate și avantajate tactic de adversarii lor.
Decizia comandantului sovietic Serghei Trofimenco de a trimite trupele române să treacă Mureșul fără logistică adecvată și în lipsa unui pod a condus la situația în care aceștia au fost obligați să atace pozițiile germane de pe dealurile abrupte. Prin această acțiune, armata română a devenit, în esență, carne de tun pentru pozițiile germane.
Controversata decizie a generalului sovietic de a ataca frontal
Între 22 și 25 septembrie, trupele române au executat repetate asalturi frontale asupra dealurilor fortificate de la Oarba de Mureș, pe un front de doar 400 de metri, suferind pierderi devastatoare - aproximativ 11.000 de soldați și-au pierdut viața în aceste atacuri sinucigașe.
După șapte asalturi frontale nereușite, s-a decis în cele din urmă adoptarea soluției propuse de români - flancarea inamicului. Luptele au continuat până în jurul datei de 6 octombrie 1944, când germanii au fost nevoiți să se retragă.
Decizia controversată a generalului sovietic de a ataca frontal Lupta de la Oarba de Mureș a fost înconjurată de controverse considerabile. În perioada comunistă, subiectul a fost evitat pentru a nu afecta relațiile cu Uniunea Sovietică, fiind tratat ca un element secundar al campaniei de eliberare a Ardealului.
Este legitim să ne întrebăm de ce generalul Trofimenco a decis să trimită trupele române într-un atac frontal. Există mai multe teorii în acest sens.
Există, de asemenea, opinia că rușii nu aveau interesul să menajeze trupele române, ci le foloseau doar în propriile lor interese militare.
În plus, există o altă teorie, poate cea mai întunecată, care sugerează că trimiterea diviziilor 9 și 11 de infanterie într-o misiune atât de dificilă a fost un act intenționat de a provoca pierderi cât mai mari capacității militare române.
Aceste motive variază de la dorința de răzbunare pentru comportamentul armatei române în Rusia, până la intenția de a elimina elemente considerate nedorite din cadrul armatei române.
Mărturia cutremurătoare a unui soldat
O mărturie tulburătoare oferită de un supraviețuitor al bătăliei într-un interviu din Arhiva de Istorie Orală a Radio România aduce în discuție perspective și interpretări ulterioare ale evenimentelor, evidențiind neînțelegerea și mila față de pierderile de vieți umane provocate de această decizie strategică.
„În vara anului 1965 sau ´66 eram la mare, la Eforie. Şi acolo a venit un neamţ cu mâna rănită, se vedea că a fost rănit şi la picior. Şi eu l-am întrebat: „Unde ai fost rănit?” Zice: „La voi, la Oarba de Mureş.” Era locotenent. Ştia puţin româneşte. M-a întreabat: „Unde trăgeai tu? Unde aveai obiectivul?”
Zic: „La Fabrica de Cărămidă.” Şi îmi spunea: „Scumpul meu inamic, eu chiar la Fabrica de Cărămidă aveam punctul de comandă, chiar acolo!” A fost o coincidenţă de unu la un milion ca să te întâlneşti cu fostul tău inamic.
Şi am discutat numai despre problema războiului şi de Oarba de Mureş. Şi mi-a spus:
„N-am crezut că voi, românii, sunteţi aşa de proşti, aşa de înguşti ca să atacaţi aceste dealuri, să treceţi Mureşul, care acolo e repede, să atacaţi aceste dealuri când aveaţi posibilitatea să atacaţi prin flanc, fie mai jos, fie mai sus. Nu v-am înţeles niciodată pentru că ne era milă cum vă omoram ostaşii. Nouă ni se făcuse milă… Voi aveaţi circa trei divizii în sectorul ăla şi noi aveam două sau trei batalioane. Aşa de subţire era apărarea noastră, însă dotată cu armament de mare eficienţă. Ne era nouă milă cum aţi trimis voi ostaşii la moarte şi n-am înţeles niciodată …”
Eu i-am spus de ordinul generalului sovietic. Şi locotenteul neamţ mi-a zis: „Acum am înţeles că ce-au făcut sovieticii la Katyn cu polonezii, au făcut cu ostaşii voştri (la Oarba de Mureş). V-au omorât ostaşii voştri la Oarba de Mureş, că n-aveau cum să vă cureţe armata…”.
