O chelneriță a răbufnit după ce a primit un bacșiș prea mic: „Zgârciți”. Suma care a nemulțumit-o

O chelneriță din New York a stârnit un val de reacții în mediul online, după ce s-a plâns de bacșișul pe care l-a primit din partea clienților restaurantului unde își desfășoară activitatea. Ce sumă i-a provocat nemulțumiri?

Bacșiș / Foto: Shutterstock
Bacșiș / Foto: Shutterstock

Bacșișul reprezintă o componentă importantă a veniturilor angajaților din industria HoReCa, așa cum sunt chelnerii. Ei se bazează pe suma primită din partea clienților pentru a-și completa salariul de bază sau poate chiar pentru a-l dubla.

O chelneriță care își desfășoară activitatea în Queens, New York, a lansat recent un val de reacții despre tradiția bacșișului din America, după ce s-a plâns de suma pe care a primit-o din partea a patru francezi.

Femeia susține că, pentru o notă de plată de 3.000 de dolari, aceștia au lăsat doar 200 de dolari, adică aproximativ 7%, mult sub cele 20% considerate standard în restaurantele din America, informează publicația franceză „La Dépêche”.

Chelnerița a resimțit acest gest ca o ofensă la adresa activității sale. Ea spune că francezii au fost mulțumiți de servire, drept urmare s-a simțit nedreptățită și jignită. Supărată, ea a publicat un mesaj pe platforma „X” prin intermediul căruia i-a caracterizat pe cei patru clienți ca fiind „zgârciți”.

„Cum poți să te superi că ai primit 200 de dolari?” 

Postarea ei a devenit virală și a declanșat o adevărată dezbatere despre tradiția bacșișului în America. În timp ce unii internauți i-au criticat pe clienți, alții au considerat că suma de 200 de dolari este, de fapt, un bacșiș generos pentru nota de plată respectivă

„Cum poți să te superi că ai primit 200 de dolari de la patru persoane care au consumat două sau trei feluri fiecare în câteva ore?”, a scris un utilizator. 

Discuția a readus în atenție întrebări legate de sustenabilitatea bacșișului american.

Tot mai mulți americani își pun semne de întrebare cu privire la dependența excesivă de tips, iar unele restaurante testează deja alte măsuri, precum prețuri mai mari și salarii fixe garantate pentru angajați.

 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
7a2a45b4 6d83 4b1d 82f9 b4f245118257 jpg
723230255 122135843853046265 8420252753971345451 n jpg
dieta mediteraneeana FOTO VPA com au jpg
image png
733195394 952963984467352 6162207222506302891 n jfif
tracy kiss instagram jpg
incendiu metrou universitate jpg
atac monaco profimedia jpg
image
image