Cum trăiau oamenii la țară la sfârșitul anilor 1980. Aspectele surprinse în dosarele Securității
La fel ca în mediul urban, viața oamenilor din satele României socialiste se afla sub lupa permanentă a Securității. Departe de a fi periferici în ochii regimului, țăranii și muncitorii agricoli beneficiau de o atenție informativă constantă, atent orchestrată de aparatul represiv al statului.
Documentele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) arată că această supraveghere era minuțios organizată și integrată în mecanismele de control ale regimului.
Structura supravegherii rurale
În comune, sistemul informativ era gestionat de un ofițer de Securitate, ajutat de subofițerii postului local de miliție. În funcție de dimensiunea comunei și de complexitatea problemelor, unul sau mai mulți subofițeri colaborau cu ofițerul coordonator de la nivelul județului.
Ofițerul, lucrător al Serviciului de Informații Interne, era responsabil de coordonarea întregii activități informative, însă prezența sa în mijlocul comunității era sporadică. Legătura cu rețeaua informativă – compusă din localnici – era asigurată, în mod curent, de subofițerii de miliție.
În mediul rural, Securitatea grupa persoanele vizate în două tabele principale:
- Tabelul A – persoane cu activitate politică sau administrativă înainte de 1947;
- Tabelul B – indivizi considerați potențial periculoși pentru regim: protestatari, nemulțumiți, ascultători de posturi de radio străine, „naționaliști-iredentiști” etc.
Un al treilea tabel, C, viza locuri, obiective sau medii considerate sensibile. Aceste categorii arătau modul în care statul încerca să-și organizeze controlul asupra comunităților, identificând atât persoane, cât și spații care meritau „atenție sporită”.
Una dintre misiunile principale ale Securității o reprezenta monitorizarea „stării de spirit” a locuitorilor. Informațiile culese erau sintetizate în Buletine Informative, folosite pentru a informa structurile locale și centrale ale partidului. Viața în satele românești era însă dominată de lipsuri și dificultăți, iar acestea erau reflectate în rapoarte ca surse de nemulțumire.
Studiu de caz: comuna Păulești (județul Satu Mare)
Documentele analizate de CNSAS pentru anii 1987–1988 oferă un exemplu relevant. În comuna Păulești, rapoartele consemnau:
„În cadrul com. Păulești starea de spirit a populației în general este corespunzătoare, cu excepția faptului că se comentează negativ pe marginea întreruperilor energiei electrice, cu precădere seara de orele 19, timp în care navetiștii cât și membrii cooperatori se declară nemulțumiți deoarece pe când ajung la domiciliu să-și rezolve probleme din gospodăria proprie, verificarea copiilor cum și-au pregătit temele pentru școală, se întrerupe energia electrică și nu pot să-și desfășoare aceste activități.”
Întreruperile frecvente de electricitate se adăugau unui lung șir de lipsuri: ulei, zahăr, orez, petrol lampant, combustibili pentru școli. Transportul deficitar îi afecta pe navetiști, pe elevi și pe profesori, generând comentarii și frustrări, potrivit Historia.
Nici activitățile agricole nu scăpau de probleme. Întârzierile în lucrările agricole, lipsa grajdurilor și a saivanilor, dificultățile de furajare sau absența instalațiilor de aprovizionare cu apă marcau viața cotidiană.
Toate acestea ajungeau în rapoartele informative, dar rareori conduceau la soluții. Sistemul, ineficient și sufocat, nu avea capacitatea de a rezolva cauzele profunde ale problemelor – însă supravegherea continua să crească.
Viața lângă graniță
Un aspect particular al comunei Păulești era apropierea de granița cu Ungaria. Locuitorii puteau obține permis de mic trafic de frontieră, un privilegiu rar în România ultimului deceniu comunist. Dar acest avantaj atrăgea și o vigilență sporită din partea Securității.
Creșterea numărului de evadări – „evaziuni”, în limbajul oficial – determina zvonuri despre posibile restricții. Deși permisele nu au fost retrase, deținătorii lor au fost supuși unor „prelucrări contra-informative”, transformate în oportunități pentru colectarea de noi informații.
Pentru mulți, fuga peste graniță reprezenta singura șansă de a accesa o viață mai bună, iar permeabilitatea frontierei cu Ungaria alimenta speranțele, dar și suspiciunile autorităților.
În realitate, Buletinele Informative ale Securității nu produceau schimbări concrete. Problemele rămâneau nerezolvate, fiind fundamentale și inerente unui sistem economic ineficient. Documentele arată o lume rurală tot mai împovărată de lipsuri, în timp ce efortul de supraveghere se rafina și se diversifica – fără rezultate, însă, în privința bunăstării oamenilor.
CNSAS publică periodic astfel de documente, precum cele referitoare la comuna Păulești din anii 1987–1988, oferind o imagine elocventă asupra modului în care regimul comunist încerca să controleze viața satelor românești, până în cele mai mici detalii.
