De ce s-a îndatorat România la străini. Credite risipite pe proiecte megalomanice și afaceri păguboase
România a fost o țară care a trăit pe datorie încă de la începuturile sale. De-a lungul ultimilor 150 de ani, statul a contractat credite externe importante, atingând un vârf în 2013. Majoritatea acestor împrumuturi au fost folosite pentru investiții păguboase, dar și pentru a rezolva diverse probleme interne.
Încă de la formarea statului modern, la mijlocul secolului al XIX-lea, România a trăit frecvent „pe caiet”, contractând împrumuturi considerabile atât pe plan intern, cât mai ales extern. Din cauza creditelor luate de la bănci din Anglia, Franța sau Germania, țara a ajuns, la un moment dat, în incapacitate de plată.
Au existat vârfuri istorice ale datoriei externe atât în perioada comunistă, cât și după anul 2000. Majoritatea împrumuturilor au fost contractate deoarece autoritățile nu au reușit aproape niciodată să redreseze economia țării sau să găsească o soluție pentru creșterea veniturilor naționale prin exporturi eficiente. O parte semnificativă a creditelor a fost folosită pentru supraviețuire sau pentru susținerea unor proiecte megalomanice și păguboase. Au existat perioade în care românii erau practic „datori vânduți” băncilor din țările dezvoltate ale Europei Occidentale.
Povara datoriilor externe a fost purtată mai ales de populație, care a făcut sacrificii uriașe, în special în timpul regimului comunist. Pe scurt, românii au plătit pentru incapacitatea autorităților de a gestiona economia unei țări bogate în resurse naturale și cu o forță de muncă importantă.
Primul împrumut extern. Românii, datori la străini încă de la început
Primul împrumut extern al României a fost contractat la scurt timp după Unirea Principatelor, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Probabil că a fost și cel mai justificat împrumut din istoria țării, având în vedere necesitatea capitalului pentru modernizarea statului. La acea vreme nu exista o Bancă Națională a României și nici o monedă națională: pe teritoriul Principatelor Unite circulau nu mai puțin de 60 de monede diferite, provenind din țări diverse. În primul său an de domnie, Cuza a încercat să obțină un împrumut de la francezi pentru a înființa o bancă națională, a bate monedă și a finanța reforma agrară. Însă, domnitorul nu era încă recunoscut de Imperiul Otoman, iar noul stat nu inspira încredere, motiv pentru care francezii au refuzat să acorde creditul.
Abia în 1864, Principatele Unite au câștigat încrederea creditorilor străini, iar pe 10 august 1864 a fost contractat primul împrumut extern din istoria modernă a României. Valoarea acestuia era de 916.000 de lire sterline, luate de la „Stern Brothers”, o bancă londoneză, și de la Banca Imperială Otomană. Dobânda era de 7%, iar suma trebuia rambursată pe o perioadă de 22 de ani. Până în 1868, conform economistului Victor Axenciuc, datoria externă ajunsese deja la 16 milioane de dolari. România devenea astfel tot mai credibilă în fața creditorilor, mai ales că din 1867 dispunea de o monedă națională.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
