Dieta strictă a atleților de la Jocurile Olimpice antice care există și acum. Cum se numește în ziua de astăzi
Alimentația atent aleasă a sportivilor din zilele noastre își are rădăcinile în Antichitate, când grecii antici au început să experimenteze cu diferite tipuri de mâncare pentru a îmbunătăți performanța atleților lor.
Fără cunoștințe detaliate despre componentele alimentelor, ei au observat empiric cum anumite alimente contribuiau la creșterea musculaturii, a energiei și a rezistenței fizice.
Ritualuri de victorie și statutul atleților
Primele Jocuri Olimpice, organizate în 776 î.Hr., constau într-o singură probă: alergarea pe distanța de 200 de metri, numită stadion. Învingătorul acestui eveniment avea un privilegiu aparte – aprindea un altar pentru a oferi o jertfă zeilor și era recompensat cu cea mai bună bucată de carne. Acest gest simboliza atât recunoașterea zeilor, cât și statutul special al câștigătorului.
Profesorul Charles Stocking, specialist în studii clasice, subliniază că acest ritual arăta respectul și poziția deosebită a atleților în societate. „Erau vedete rock ale timpului”, confirmă și Francine Segan, istoric culinar. Comunitățile lor îi celebrau, iar medicii și antrenorii se străduiau să le ofere cele mai bune condiții, inclusiv alimentare, pentru a-și menține performanțele.
Ce mâncau atleții olimpici
Dietele atleților din Grecia antică, deși nu înregistrate în detaliu, reflectau o preocupare majoră pentru nutriție.
Carnea, de exemplu, era extrem de rară în dieta zilnică a grecilor, fiind rezervată în special sacrificiilor aduse zeilor. Însă introducerea cărnii în alimentația atleților avea o valoare simbolică și nutrițională aparte.
Un exemplu celebru este Milo din Croton, un luptător faimos care, conform legendelor, și-a dezvoltat forța fizică ridicând zilnic un vițel până când acesta a crescut în taur matur.
Povestea spune că Milo a cărat taurul în jurul stadionului olimpic, iar apoi l-a consumat în întregime. Deși probabil exagerată, legenda subliniază importanța cărnii ca simbol al puterii și statutului.
În schimb, dieta de zi cu zi a atleților includea alimente mai simple și naturale. Aceștia consumau pește, legume, măsline, năut, câteva tipuri de brânză și fructe confiate – o dietă care seamănă mult cu ceea ce astăzi numim dieta mediteraneană.
Cu toate acestea, cerealele și pâinea erau adesea eliminate din alimentația lor, în special în cele șase luni premergătoare Jocurilor Olimpice, într-un regim sărac în carbohidrați și fără gluten.
Tradiții și obiceiuri unice
Uleiul de măsline avea un rol central, fiind utilizat atât pentru consum intern, cât și extern. Atleții se ungeau cu ulei de măsline înainte de competiții și concurau nud, o tradiție ce simboliza atât puritatea, cât și admirația pentru corpul uman.
În loc de apă, atleții consumau frecvent vin, despre care se credea că reduce riscul de îmbolnăvire din cauza apei contaminate. Hipocrate însuși recomanda alcoolul ca metodă de relaxare musculară, sugerând chiar un regim de „două beții pe zi” combinat cu activitate sexuală pentru a calma durerile musculare.
Câștigătorii Jocurilor Olimpice nu doar că primeau laudele publicului, ci și cea mai bună hrană – în mod special carnea, care simboliza recompensa supremă. Acest tratament reflecta admirația și recunoașterea comunității pentru atleții care își demonstrau puterea, disciplina și devotamentul în competiții, scrie Historia.
