Ea gătește rețetele morților: „Vreau să împărtășesc o ultimă masă cu ei!”
O practică neobișnuită a atras atenția în Statele Unite, după ce o femeie din California a descoperit rețete gravate pe pietre funerare și a decis să le gătească pentru a onora memoria celor dispăruți.

Rosie Grant (36 de ani), bibliotecară din Los Angeles, cutreieră cimitirele în căutarea rețetelor lăsate de cei decedați și sculptate pe monumentele funerare. În ultimii cinci ani, ea a adunat 40 de astfel de rețete, despre care spune, cu umor, că sunt „mortale de bune”.
Ideea i-a venit într-un mod neașteptat, pe vremea când lucra temporar la un cimitir din New York. Acolo a observat o rețetă de fursecuri gravată pe piatra funerară a unei femei. Curioasă, Rosie a mers acasă, a copt 12 fursecuri, apoi s-a întors la mormânt și le-a mâncat acolo. Acela a fost momentul care a declanșat misiunea ei, conform Fox News. „La început am crezut că va fi un caz izolat”, a declarat ea pentru agenția de presă SWNS.
Însă lucrurile au evoluat rapid. De-a lungul timpului, a refăcut rețete foarte diferite: fursecuri, chiftele din carne, biscuiți cu unt de arahide, rulouri cu nucă și dulciuri cu fructe exotice. În 2024, Rosie a călătorit în Alaska pentru a prepara una dintre rețete împreună cu rudele persoanei decedate.
Rosie Grant a scris și o carte cu aceste rețete
Familia a invitat-o în Nome pentru a găti biscuiți fără coacere după rețeta gravată pe piatra funerară găsită de ea. „Familia a fost extrem de primitoare”, a povestit Grant. „Am gătit în bucătăria lor împreună cu fiica și strănepoata femeii, apoi am dus biscuiții la cimitir”. Uneori, primește rețete de la vizitatori ai cimitirelor și pornește o adevărată muncă de detectiv pentru a descoperi cui au aparținut. „Dacă rețeta nu are un nume, contactez cimitirul sau o asociație locală pentru a găsi necrologul”, explică ea. „Când dau de rudele apropiate, le sun și le explic ce intenționez să fac.” Scopul lui Rosie Grant este să împărtășească o ultimă masă cu cei care au trecut în neființă.
Pentru ea, aceste rețete sunt o formă profundă de personalizare a pietrelor funerare. „Este o invitație de a-ți aminti de acea persoană și de a mânca mâncarea pe care a iubit-o în timpul vieții”, spune Grant. Rosie a scris și o carte cu rețetele găsite la morminte, intitulată „To Die For: A Cookbook of Gravestone Recipes”.



































