FOTO 6 ponturi dacă eşti turist în Praga, oraşul de aur!

Ultima actualizare:

    Din zori și până noaptea târziu, pe Vltava se plimbă zeci de vaporașe
Din zori și până noaptea târziu, pe Vltava se plimbă zeci de vaporașe

Praga, oraşul care atrage anual milioane de turişti însetaţi de cultură, artă şi arhitectură, este fără îndoială, una dintre cele mai cochete şi atractive capitale europene.

Supranumită “oraşul celor 100 de clopotniţe” , “oraşul magic”, “oraşul de aur” sau “mater urbium” (mama oraşelor), Praga poate fi destinaţia ideală dacă vrei să explorezi istoria, dar şi un loc perfect pentru îndrăgostiţii care vor senzaţii de neuitat.

Situată pe râul Vltava, în Boemia Centrală, capitala Cehiei abundă în muzee, catedrale și berării, iar artiştii stradali însufleţesc şi mai mult vechiul oraş regal. Din fiecare colţişor se înalţă turle, turnuri şi turnuleţe, ca într-un oraş de poveste.

Click! îţi dă 6 ponturi ca să ai parte de o vacanţă de vis în capitala Cehiei.

1. Nu rata principalele obiective turistice.

Pentru a putea fi admirată, Praga trebuie străbătută la picior. Pantofii cu toc sau cei incomozi ies din discuţie, așa că echipează-te corespunzător, ia o hartă în mână și porneşte la drum. Oraşul de origine al lui Einstein, Mozart sau Kepler este plin de clădiri impunătoare, poduri, statui, castele şi terase cochete. Castelul Praga, Catedrala Sfântului Vitus, Podul Carol, Muzeul Naţional, Oraşul vechi sau Ceasul astronomic sunt doar câteva din obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi. Totodată, Praga este cunoscută drept oraşul lui Kafka, iar turiştii pot admira muzeul dedicat scriitorului, precum şi statuia abstractă a acestuia, situată în apropierea cartierului evreiesc.

2. Sus halbele de bere!

Dacă eşti iubitor de bere, atunci la Praga ai să te simţi ca şi cum ai ajuns în Rai. Berea cehească (pivo) este renumită în toată lumea, iar Republica Cehă este și cel mai mare consumator de bere la nivel mondial. Cele mai cunoscute branduri sunt Staropramen, Budvar, Pilsner UrquellBernard, Radegast, Velkopopovický kozel şi Gambrinus. Multe berării oferă propria bere obţinută artizanal şi servită direct din cazanele în care a fost făcută. Preţul berii este între 1,5 si 4 euro la restaurante, iar în magazine costă în jur de 0,8 euro. În Cehia, până şi mâncarea se găteşte cu bere. Porc marinat în bere, sos cu bere, cârnaţi marinaţi în bere şi lista poate continua. Porţiile de mâncare sunt imense şi foarte săţioase, așa că nu-ţi face griji că te vei ridica flămând de la masă. Preţurile sunt puţin cam piperate, aşa că de preferat ar fi să nu alegi restaurantele din centrul oraşului şi să optezi pentru tavernele sau cârciumele de pe străduţele secundare.

3. Plimbare cu barca pe Vltava.

Dacă ajungi la Praga, nu ai cum să nu admiri oraşul şi de pe apă. Din zori și până noaptea târziu, pe Vltava se plimbă zeci de vaporașe. Cel mai lung râu din Cehia, Vltava, se varsă în Elba. După o plimbare pe Vltava o să rămâi uimit de câtă frumuseţe a creat istoria. Ai grijă să nu-ţi uiţi aparatul foto în camera de hotel. La bord ai parte de băuturi gratis și chiar de mâncare, în funcţie de biletul ales. Oferta de croaziere cu vaporul este foarte bogată (o oră, două sau mai multe ore). Cea de o oră costă aproximativ 200 coroane (8 euro). Vaporaşele pleacă din cartierul Mala Strana (lângă podul Carol) sau din Oraşul Vechi (în faţa hotelului Intercontinental, la capătul străzii Parizska).

4. Nu călători în mijloacele de transport public fără bilet.

Şi cehii au controlorii lor şi li s-a dus vestea că-s tare greu de înduplecat. Așa că pentru a nu risca să-ţi strici ziua şi să plăteşti o amendă usturătoare, nu urca fără bilet în mijloacele de transport în comun. Case de bilete sunt la tot pasul, dar e musai să ai coroane ceheşti pentru a cumpăra bilete. După ce ai cumpărat biletul trebuie să îl validezi imediat ce te-ai urcat în mijlocul de transport public. Sunt mai multe tipuri de bilete. Cel mai practic şi mai ieftin este cel de 24 de coroane (aproximativ 1 euro) şi este valabil 30 minute de la validare. Exista şi bilete de 32 de coroane, valabile 60 de minute, etc. Amenda este 32 de euro pe loc sau 60 de euro plătită mai târziu.

5. Atenţie unde schimbi banii.

Dacă nu eşti inspirat să pleci de acasă cu ceva coroane ceheşti (moneda oficială a Cehiei) trebuie să ai mare grijă unde schimbi banii. Majoritatea turiştilor care ajung în Praga se plâng de cursul valutar nefavorabil de la casele de schimb amplasate în centru, dar și de cele din aeroport. Angajaţii afişează la intrare un curs echitabil, dar valabil doar dacă schimbi sume gigantice de bani. Așadar, cu cât schimbi mai mulţi bani, cu atât cursul este mai mare. Dacă alegi să schimbi o sumă mică de bani, tranzacția se va face la cu totul un alt curs. Aşa că ai grijă să ceri toate informaţiile de la casier înainte de a-i intinde banii. Aceeaşi problemă o întâlnim şi la casele de schimb din aeroport. De aceea e de preferat să schimbi bani la agenţiile de schimb valutar autorizate, pe care le poti găsi chiar în hoteluri sau lângă marile centre comerciale. Dacă îţi e la îndemână poţi utiliza și cardul.

6. Zboruri directe Bucureşti – Praga.

Cel mai simplu şi rapid mod de a ajunge în Praga este pe calea aerului. Compania aeriană Czech Airlines efectuează şase zboruri pe săptămână, iar tariful dus întors Bucureşti-Praga începe de la 163 euro de persoană cu toate taxele incluse. Nu trebuie să îţi bați capul nici cu bagajul. La cală ai voie cu 23 de kilograme aşa că îţi poţi umple valiza cu hăinuţe. Compania mai oferă şi pachete City Break la preţuri foarte avantajoase. Biletele de avion şi două nopţi la un hotel de 3* din Praga au preţuri ce pornesc de la 209 euro/pers., în funcţie de locurile disponibile. Un alt punct forte îl reprezintă şi aeroportul din Praga, care este ultramodern și foarte spațios. În octombrie 2012, aeroportul Praga-Ruzyně a primit oficial numele de Aeroportul Václav Havel (numele primului preşedinte de după Revoluţia de Catifea). Aeroportul este situat în marginea de nord-vest a Pragăi, la aproximativ 20 km nord de oraş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net