FOTO Află care este istoria cerceilor! De ce sunt la modă de peste 8.000 de ani
De mii şi mii de ani, domniţele au simţit nevoia să poarte cercei, pentru a se înfrumuseţa şi pentru a se simţi mai bine în propria piele.
Orice femeie deţine, în cutia cu bijuterii, măcar o pereche de cercei, dar te-ai întrebat vreodată care este istoria acestui accesoriu sau ce a reprezentat de-a lungul istoriei umanităţii? Găurirea urechilor reprezintă o modalitate de înfrumuseţare a corpului întâlnită din cele mai vechi timpuri. Există consemnări despre această practică - atenţie - chiar şi în Biblie. Cele mai vechi dovezi arheologice despre purtarea cerceilor au fost descoperite în Persepolis, Persia (aceştia fiind purtaţi de soldaţi), dar şi în mormântul lui Tutankhamun din Egiptul Antic (cerceii erau purtaţi numai de copii). În India, copiilor li se făcea gaură în ureche, imediat după naştere în timpul unui ceremonial religios, iar practici similare se realizau în Nepal, Sri Lanka şi Laos.
Apariţia cerceilor în Europa
În Europa, cerceii au devenit la modă, în 1590 în timpul Renaşterii Englezeşti, când doamnele de la curte purtau cercei sub formă unor inele de aur, îmbogăţiţi cu pietre preţioase sau cu perle, dar şi printre marinarii care străbăteau marile şi oceanele. În Asia, Africa şi America de Sud, cerceii erau purtaţi de reprezentanţii triburilor, iar în Japonia aceştia au fost purtaţi atât de bărbaţi, cât şi de femei până în secolul al XIX-lea, când au fost interzişi de Guvern.
Găuritul cerceilor, o practică tot mai la îndemână
Între anii 1950-1960, găuritul urechilor a devenit practică realizată acasă, adolescentele organizând petreceri în acest scop. În 1960, acest serviciu a început să fie practicat de doctori, dar a devenit disponibil şi în magazinele de bijuterii din Manhattan. În anii ’70, cerceii au devenit foarte populari în rândul comunităţilor hippie, apoi au devenit un simbol al culturii gay, iar în anii ’80 şi ’90 au fost purtaţi de rock-star-uri şi atleţi.
În timp, modelele de cercei au devenit tot mai diferite
De-a lungul istoriei, au fost înregistrate mai multe modele de cercei, precum cerceii de mici dimensiuni prinşi pe lob cu şurub, cerceii în formă de toartă cu aspect circular, cerceii candelabru, cerceii cu clipsuri, cercei cu magneţi etc. În plus, în fiecare zi creatorii de bijuterii inventează modele noi!
Cerceii, actuali chiar şi după 8.000 de ani
Dintre aceştia, se spune că cerceii sub formă unor toarte rotunde avantajează orice fizionomie, rămânând actuali chiar şi după 8.000 de ani! În plus, sunt uşor de purtat, sunt accesibili şi mereu în tendinţe, fiind disponibili în game variate şi în diferite mărimi. S-a observat că cei cu pietre strălucitoare sunt printre cei mai dezirabili de femei.
Cum îi alegi?
Este simplu. Cerceii mari şi subţiri sunt potriviţi fetelor rotunde şi late, cei medii şi mici feţelor înguste. Femeile care au o faţă ovală pot purta orice tip de cercel. Indiferent de modelul ales, trebuie să te asiguri că aceştia sunt confortabili, nu îţi deformează lobul. Tocmai de aceea, modelele sofisticate şi grele trebuiesc purtate numai la evenimente speciale, pentru o durată limitată de timp.