Gabriele Amorth, exorcistul Vaticanului: povestea omului care ar fi alungat demonii de peste 60.000 de ori
Ședințele sale de exorcism semănau izbitor cu scenele din filmele de groază: camere întunecate, rugăciuni în latină, crucifixuri ridicate în fața celor considerați posedați și o atmosferă tensionată, care îți îngheța sângele în vene.
Pentru părintele Gabriele Amorth, însă, aceasta nu era ficțiune, ci rutina sa zilnică. Considerat cel mai renumit exorcist al Vaticanului, el a dedicat zeci de ani „războiului împotriva răului”, afirmând că de-a lungul vieții a efectuat peste 60.000 de exorcizări.
Figura lui Amorth, venerată de unii și contestată de alții, a devenit simbolul unei confruntări moderne între credință și scepticism, tradiție și raționalism.
De la Rezistența italiană, la preoție
Gabriele Amorth s-a născut la 1 mai 1925, în Modena, într-o familie catolică devotată. Tinerețea i-a fost marcată de prăbușirea Europei în al Doilea Război Mondial, perioadă în care s-a alăturat Rezistenței italiene împotriva fascismului.
După război, a studiat dreptul, însă chemarea religioasă s-a dovedit mai puternică. În 1947 a intrat în Societatea Sfântului Paul, iar în 1954 a fost hirotonit preot. Timp de decenii, a fost implicat în activități editoriale și jurnalistice în cadrul congregației, scriind despre devoțiunea față de Fecioara Maria.
Chemarea către exorcism
Viața lui Amorth s-a schimbat radical în 1986, când cardinalul Ugo Poletti l-a numit exorcist oficial al Romei. Sub îndrumarea celebrului părinte Candido Amantini, care slujise ca exorcist timp de 36 de ani, Amorth a fost introdus în ceea ce descria drept „realitatea războiului spiritual”.
El își baza practica pe Rituale Romanum, manualul Bisericii din secolul al XVII-lea, și insista asupra evaluării atente a fiecărui caz, colaborând adesea cu psihologi pentru a exclude afecțiunile mintale. Totuși, era ferm în convingerile sale: „Diavolul este real și prosperă atunci când îi negăm existența.”
Scene demne de filme horror
Amorth povestea adesea despre cazuri care păreau să depășească orice limită a comprehensibilului, relatând episoade pe care el le considera dovezi clare ale luptei spirituale pe care o purta.
Una dintre cele mai frecvente situații întâlnite, spunea el, implica persoane care începeau brusc să vorbească în limbi necunoscute sau complet străine lor, un fenomen care îi uimea chiar și pe cei cu experiență în domeniu.
Existau și cazuri în care suferinzii manifestau o forță supraomenească, fiind nevoie uneori de mai multe persoane pentru a-i ține sub control în timpul ritualului. Pentru Amorth, aceste manifestări nu puteau fi explicate prin mijloace obișnuite și reprezentau semnele unei prezențe malefice evidente.
De asemenea, exorcistul descria situații în care indivizii reacționau violent la obiecte sfinte, precum crucifixuri sau apă binecuvântată, comportamente care, în interpretarea lui, demonstrau o aversiune profundă față de tot ceea ce era sacru.
Astfel de reacții, spunea el, erau imposibil de simulat de cineva care nu se afla sub o influență externă.
Poate cel mai celebru episod relatat de Amorth este cel al unei femei care, potrivit declarațiilor sale, ar fi levitat în timpul unui ritual. Deși scepticii au respins povestea ca fiind exagerată sau simbolică, el a susținut până la finalul vieții că a fost martorul unor fenomene pe care știința nu le poate explica.
Rutina sa cuprindea până la 40 de exorcizări pe zi, unele scurte, altele durând ore întregi. Exact aceste relatări au atras atât fascinația publicului, cât și scepticismul lumii medicale.
Fondarea Asociației Internaționale a Exorciștilor
Temându-se că tradiția exorcismului se pierde, în 1990 Amorth a co-fondat International Association of Exorcists (IAE). Organizația a fost recunoscută oficial de Vatican abia în 2014 și numără astăzi peste 500 de membri în întreaga lume — un semn clar că cererea pentru astfel de practici este în creștere.
Gabriele Amorth nu evita declarațiile controversate, abordând subiecte sensibile cu aceeași franchețe care l-a făcut, de-a lungul timpului, atât admirat, cât și criticat. Una dintre cele mai discutate afirmații ale sale a fost aceea că lideri istorici precum Hitler și Stalin ar fi fost posedați, o interpretare spirituală pe care o considera esențială pentru înțelegerea răului manifestat la scară globală.
De asemenea, Amorth a criticat practici și fenomene culturale populare, precum yoga, seria Harry Potter și muzica rock, pe care le considera influențe satanice ce pot deschide, în opinia sa, „porți periculoase” către lumea ocultă. Aceste declarații au stârnit reacții puternice, fiind adesea percepute ca exagerate sau rupte de realitățile contemporane.
El nu a ezitat nici să acuze lipsa de credință a unor episcopi, susținând că scepticismul și reticența lor ar îngreuna lupta împotriva răului. În viziunea lui Amorth, un exorcist avea nevoie de sprijin deplin din partea ierarhiei bisericești pentru a răspunde adecvat nevoilor enoriașilor.
Mai mult, Amorth afirma deseori că multe dintre scandalurile din cadrul Bisericii ar fi inspirate de diavol, considerând că atacurile asupra instituției nu erau doar rezultatul slăbiciunilor omenești, ci și al unei acțiuni malefice orchestrate. Astfel de poziții l-au transformat într-o figură atât de temută, cât și de fascinantă, simbol al unei perspective spirituale radicale asupra lumii moderne.
În 1999, Vaticanul a revizuit regulile privind exorcismul, cerând mai multă prudență și evaluări psihologice riguroase, deși ritualul a continuat să fie recunoscut ca valid în anumite condiții.
Un personaj între mit și realitate
Viața lui Amorth a inspirat cărți bestseller — An Exorcist Tells His Story (1990) și An Exorcist: More Stories (1992) — care au contribuit masiv la popularizarea exorcismului în rândul publicului larg. În 2023, figura lui a fost readusă în lumina reflectoarelor în filmul The Pope’s Exorcist, cu Russell Crowe în rol principal.
Părintele Vincenzo Taraborelli, unul dintre discipolii săi, rezuma moștenirea mentorului astfel: „Ne-a învățat să ne temem de rău, dar să avem încredere în puterea lui Dumnezeu.”
Gabriele Amorth a murit la 16 septembrie 2016, la vârsta de 91 de ani. Până la final, a rămas convins că lupta spirituală este reală și că misiunea exorcistului este una indispensabilă în Biserică.
Pentru unii, el a fost un erou al credinței; pentru alții, un simbol al unor concepții învechite. Dar indiferent de opinii, a rămas una dintre cele mai fascinante figuri religioase ale secolului XX.
Ultimele sale cuvinte publice au sintetizat întreaga sa existență: „Războiul împotriva Satanei este real. Dar dragostea, rugăciunea și credința vor învinge întotdeauna.”
