Genialul George Enescu a avut o copilărie „ciudată”. „Am fost un copil adorat în exces, până la sufocare”
Geniul George Enescu a lăsat scrise mărturii tulburătoare despre copilăria sa. A fost iubit în exces de mama lui care și-a văzut șapte copii murind unul câte unul. George a fost al optulea copil al în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici și primul care nu a murit în copilărie. Enescu avea să scrie mai târziu că anii copilăriei sale au fost marcați de o iubire în exces, „sufocantă”.
„Eram ferit de cele mai mici pericole”
Maria, mama lui George Enescu a fost fericită să aibă un copil sănătos și să îl vadă crescând. Însă toată această bucurie a fost știrbită de spaima îngrozitoare de a nu-l pierde și pe acesta.
“Dacă aș îndrăzni să mă plâng” – mărturisea George Enescu – „aș face-o pentru a spune că nu am fost un copil răsfățat, ci un copil adorat până la exces, până la sufocare. Când mă gândesc la copilărie, simt încă în jurul meu vigilența înspăimântată în care am crescut. Eram ferit de cele mai mici pericole, la cea dintâi alarmă tremurau pentru mine. În această căldură de seră, sufocantă și tensionată, m-am maturizat prea repede.”
În primii ani a fost lipsit de orice tovarăș de joacă.
„Mama m-a îngrijit cu idolatrie” , a lăsat scris Enescu.
„Cea mai mică indispoziție a mea o prăbușea de durere și spaimă”.
Experiența care i-a descoperit genialitatea
Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi) a avut, la vârsta de 3 ani, una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal.
Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn”, ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.
Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii i-au dăruit o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul a aruncat jucăria în foc. Abia după ce a primit vioara mult visată, a început să cânte melodii auzite în sat.
„La 6 ani făceam portrete și peisagii. Opoziția culorilor îmi dădea senzații tot atât de înfiorătoare ca și sunetele”, mai scria Enescu, foarte talentat, s-a dovedit în timp, și la învățarea limbilor străine, nu numai la muzică sau pictură.
La 9 ani, Enescu vorbea engleza, franceza și germana
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”, își descrie Enescu perioada copilăriei.