Hotelul preferat al comuniștilor, o ruină. Luxul de altădată, îngropat sub praf, lacăte și tăcere: „Vă spun, e un aer trist”
Hotelul Rex din Mamaia, unul dintre cele mai emblematice și elegante hoteluri de pe litoralul românesc, stă acum în paragină, la aproape 14 ani de la incendiul care i-a distrus acoperișul și etajele inferioare. Fosta proprietară, Carmen Palade, a încercat să vândă clădirea pentru 18 milioane de euro, însă fără succes. Astăzi, imobilul se prezintă ca o ruină cu geamuri sparte, lacăte la uși și vegetație crescută în jur, fiind o amintire tristă a vremurilor de altădată.

Hotelul Rex din Mamaia a fost odată un simbol al luxului pe litoralul românesc, construit în anii ’30 și considerat una dintre cele mai prestigioase unități de cazare. Însă, începând cu 2011, când un incendiu devastator a afectat zona podului și casa scării, hotelul a intrat într-un lung proces de degradare. Acoperișul a fost distrus, iar pagubele au afectat și etajele inferioare, de atunci clădirea fiind lăsată aproape de izbeliște.
După incendiul din 2011, fosta soție a lui Dan Adamescu, Carmen Palade, a încercat în 2018 să vândă hotelul pentru suma de 18 milioane de euro, însă nu a găsit cumpărători. Chiar dacă în anii următori s-a zvonit că dezvoltatorul israelian Hagag Development Europe a preluat clădirea pentru a o transforma în apartamente de vacanță, în realitate, hotelul a rămas în aceeași stare avansată de degradare. Interiorul este încă plin de unelte și materiale de renovare, însă acestea par abandonate, iar spațiile sunt dominate de praful depus pe ferestre și de vegetația sălbatică ce crește în jur.
„Vă spun, e un aer trist”
Situat la doar câțiva pași de plajă, hotelul Rex a fost inaugurat în 1938, fiind ridicat sub patronajul regelui Carol al II-lea. A avut mai multe denumiri de-a lungul timpului, printre care Casa de Odihnă 1 Mai și International, înainte de a-și recăpăta numele original după 1990. În anii ’90, hotelul a fost deținut de Viorel Păunescu, care avea în portofoliu și hotelul InterContinental din București, ulterior ambele proprietăți trecând în posesia familiei Adamescu.
Astăzi, hotelul Rex este o clădire fantomatică, cu geamuri sparte și uși încuiate cu lacăte, o amintire tristă a vremurilor de glorie, pierdute din cauza incendiilor, a neglijenței și a problemelor juridice. În lipsa unei soluții rapide, viitorul acestei embleme a litoralului românesc pare incert și trist.
„Acesta este spatele hotelului Rex. Aici, cu geamuri albastre, era o piscină, care mi se pare total abandonată, cum abandonate au fost și magazinele, iar acolo, cu gărduțul albastru, erau niște terase absolut minunate. În anii de care vă vorbesc, adică acum 30 de ani, la ora aceasta în data de 2 iunie, erau absolut pline de flori, era animate, frumoase, nu exista această iarbă uscată și acest aer de părăsire. În continuare un bloc imediat lângă Rex, dar vă spun, e un aer trist”, a spus o româncă, într-un videoclip publicat pe TikTok.



































