Bancherul care a adus România în pragul prăbușirii în perioada interbelică. A fost prieten cu Carol al II-lea
Aristide Blank a fost una dintre cele mai controversate figuri ale României interbelice, bancher, influent om de afaceri, apropiat al regelui Carol al II-lea și personaj central în numeroase scandaluri de corupție și trafic de influență. A condus banca Marmorosch Blank, al cărei faliment răsunător în 1931, de peste 3 miliarde de lei, a zguduit economia românească.
Născut în 1883 într-o familie înstărită, Aristide Blank a studiat Dreptul și Filosofia la Universitatea din București. A devenit avocat și, ulterior, a preluat în 1914 conducerea băncii Marmorosch Blank, fondată de tatăl său. În timpul Primului Război Mondial, s-a remarcat prin implicarea în negocieri financiare externe și a devenit apropiat de prințul moștenitor Carol, legătură care i-a adus o influență considerabilă după urcarea acestuia pe tron.
Blank a fost considerat „sponsorul” camarilei regale. A oferit împrumuturi generoase unor politicieni de vârf, inclusiv lui Nicolae Titulescu, și a atras în consiliul de administrație al băncii sale nume importante precum prim-ministrul I.G. Duca, ministrul Finanțelor Grigore Iunian, președintele Partidului Conservator Grigore Filipescu sau Alexandru Vaida Voievod, tot prim-ministru. A avut o relație apropiată și cu Elena Lupescu, căreia i-a dăruit, printre altele, o vilă în valoare de 11 milioane de lei.
Pe lângă influența politică, Aristide Blank a fost și un adevărat mogul de presă. Prin editura sa, Cultura Națională, controla un procent semnificativ din presa de mare tiraj, inclusiv ziarele „Adevărul” și „Dimineața”. A folosit presa pentru a susține revenirea în țară a lui Carol al II-lea, în detrimentul regelui Mihai I.
„A-l salva pe Blank însemna distrugerea întregii țări”
Apogeul influenței sale a coincis cu succesul Marmorosch Blank, care ajunsese la peste 250 de sucursale în România și în capitale europene. Dar în 1931, în contextul crizei economice mondiale, banca a intrat în colaps cu un deficit de 3 miliarde de lei. Eforturile disperate ale lui Carol al II-lea de a o salva au eșuat, iar falimentul a produs un cutremur financiar și politic. Guvernul a încercat o ultimă soluție disperată: fuzionarea tuturor băncilor, însă propunerea a fost respinsă.
„Dilema era uriașă. A-l salva pe Blank însemna distrugerea întregii țări și a băncilor sănătoase; a nu-l salva însemna o criză economică și o furtună politică. (…) Mihai Manoilescu, guvernatorul BNR, a declarat răspicat că nu va distruge țara pentru a-l salva pe Blank. A doua zi a început nebunia…”, a consemnat istoricul Anton Caragea, potrivit adevărul.ro.
Deponenții s-au înghesuit să-și retragă economiile, iar atmosfera tensionată a necesitat intervenția jandarmilor pentru a liniști mulțimea. Guvernul a propus naționalizarea băncii și acoperirea deficitului, însă guvernatorul BNR a respins ideea. În cele din urmă, banca Marmorosch-Blank a fost nevoită să declare falimentul.
„De la salariile conducătorilor băncii, de 1,5 milioane de lei lunar, până la banii daţi de stat spre a-l susţine pe Blank: 4 miliarde de lei. Nu în ultimul rând vor figura sume de 770 milioane de lei date de Blank principalelor personalităţi drept comision, mită sau ajutor nerambursabil. Falsificările actelor contabile însemnau suma de 1,4 miliarde de lei în doar patru ani”, arată istoricul Anton Caragea.
După venirea comuniștilor la putere, Blank a fost arestat în 1952 și condamnat la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat în 1955, sub presiunea Occidentului, și a emigrat în Franța în 1958. A murit la Paris, în 1960, la vârsta de 77 de ani.
