Imagini de senzație cu „îngerii lui Tate“, un fotomodel și o fostă polițistă
„Îngerii lui Tate” sunt Luana Radu și Georgiana Naghel, cele două femei arestate împreună cu Andrew Tate pentru trafic de persoane și viol, scrie adevărul, care citează dailymail.co.uk.
Luana Radu, în vârstă de 32 de ani, activează în domeniul videochatului, însă, în urmă cu 8 ani, a fost angajată a unei secții de Poliție din Capitală. Din păcate, banii nu îi erau suficienți, așa că și-a schimbat domeniul de activitate. Cel mai probabil, dată fiind meseria pe care o practică de ani buni, așa a intrat și pe filiera fraților Tate.
Bruneta lucra în videochat sub numele de Ellie Dely, astfel că a devenit asistenta lui Andrew, îi gestiona afacerile online, în valoare de 100 de milioane de lire sterline.
Luana Radu a absolvit Academia de Poliție și a fost ofițer de poliție doar patru ani, demisionând în 2014.
Celălalt ”înger” al fraților Tate este Georgiana Naghel, în vârstă de 28 de ani, căreia îi place viața de lux, hainele de brand, petrecerile exclusiviste, are cetățenie americană și se descrie ca fiind o femeie de afaceri și influencer. Ea ar avea o relație de iubire cu Andrew Tate de aproximativ un an. Născută în București în cartierul Tuhari, Georgiana ieșea des în prezența lui Andrew Tate și se cunosc de aproximativ 5 ani. Tânăra l-a și ajutat în ”afacerile” pe care le promova și pe social media. În realitate, ei racolau fete pentru prostituție.
”Îngerii lui Tate” au fost arestați după ce DIICOT a strâns probe care dovedeau că au ajutat la „constrângerea” a cel puțin șase femei pentru a crea conținut pornografic pe rețelele de socializare și au ajutat la menținerea lor în arest la domiciliu „ca niște prizoniere”.
Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, și fratele său Tristan, în vârstă de 34 de ani, și cele două femei sunt acuzați de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracţional organizat.
„Îngerii lui Tate”
Joi, 29 decembrie, Luana Radu și Georgiana Naghel au fost arestate, după ce procurorii DIICOT au descins în vila lui Andrew Tate, în valoare de 700 de mii de euro. Cele două, de altfel, își aveau reședința în Capitală în locuința infractorului.
Acum, ele împart aceeași celulă în Arestul Central al Poliției Capitalei, pentru 29 de zile. Și frații Tate împart aceeași celulă, chiar în aceeași unitate. Pe conturile lor de social media se regăsesc imagini din locații exclusiviste. „Aceste două femei sunt îngerii lui Tate”, a declarat o sursă pentru Dailymail.co.uk.
„Sunt o parte importantă a infracțiunilor care au avut loc pentru că se asigurau că femeile sechestrate făceau ceea ce li se spunea. Frații Tate au avut beneficii financiare de pe urma acestor infracțiuni și la fel și aceste două femei. Ele duc o viață fantastică, care nu este în concordanță cu poziția lor financiară”.
Cum au fost prinși frații Tate?
Într-un video în care Andrew Tate a avut o dispută pe Twitter cu activista de mediu Greta Thunberg, acesta a apărut în fața camerei cu o cutie de pizza a unei companii din România.
Inițial, cei doi au avut o conversație pe Twitter, după care Andrew Tate s-a filmat în vila sa din Tunari, acolo unde se aflau și cele două femei arestate împreună cu el și fratele lui. S-a dat de gol după cutiile de pizza. Mai jos puteți vedea video după care DIICOT a reușit să afle unde sunt localizați cei doi.
Înainte de asta, Andrew Tate și-a prezis arestarea pe Twitter. Imaginile au devenit virale.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!