Medicul Mircea Leonid Stamate a murit. A fost pionier al ecografiei pediatrice
Pionier al ecografiei pediatrice în România, fost şef de secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Maria Sklodowska Curie Bucureşti, Dr. Mircea Leonid Stamate s-a stins din viaţă în data de 2 ianuarie 2022.
Medic primar pediatru şi doctor în medicină, Dr. Stamate avea competenţe în pediatrie generală şi ecografie generală, diagnosticând de-a lungul carierei sale numeroase cazuri dificile, relatează Adevărul.
Din 2011, de la inaugurarea primului spital privat pentru copii din România, Dr. Stamate a efectuat mii de ecografii, fiind unul dintre medicii de excepţie din cadrul Spitalului de Pediatrie MedLife.
„Dr. Stamate a fost şi va rămâne un nume de referinţă în medicina românească şi mai ales, în ecografia pediatrică. Medic a mii de copii, mentor al multor generaţii de pediatri şi un om de la care mulţi dintre noi am avut ce învăţa. Dincolo de preocuparea continuă de a studia medicina, era o persoană activă, pasionată de cărţi, natură şi călătorii. Am avut onoarea de a fi colegi şi întotdeauna l-am apreciat atât pentru profesionalismul şi corectitudinea de care dădea dovadă, cât şi pentru caracterul domniei sale. Este o mare pierdere pentru noi şi pentru întreaga pediatrie românească”, a spus Dr. Victoria Istrate, medic specialist pediatru şi cardiologie pediatrică.
Unde va fi înmormântat medicul Mircea Leonid
Trupul neînsufleţit este depus la Biserica Precupeţii Vechi de pe Strada Ernest Brosteanu până marţi, 4 ianuarie, la ora 11.00, când va avea loc slujba de înmormântare. Regretatul medic va fi înmormântat la Cimitirul Cernica.
Doctorul Mircea Leonid a avut o carieră impresionantă
Dr. Mircea Leonid Stamate a fost Absolvent al Facultăţii de Pediatrie din cadrul U.M.F. “Carol Davila”, Bucureşti, promoţia 1966. A urmat Rezidenţiatul în specialitatea pediatrie la Spitalul “Emilia Irza” (actualmente Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului) între 1968 - 1971.A devenit Medic specialist pediatru în 1971, Doctor în medicină în 1983 și Medic primar în 1984.
Dr. Mircea Leonid Stamate a fost membru al Societăţii Ştiinţifice de Pediatrie și membru al Comitetului Director al Societăţii Române de Pediatrie și a participat activ la numeroase congrese naţionale şi internaţionale de sonografie.
De asemenea, și-a consolidat cariera urmând stagii de pregatire și în spitale din afara țării, printre care un stagiu de specializare în ecografie generală la Hopital “Robert Debre”, Paris şi la Spitalul din Ebry, Franţa, în 1991 și un stagiu de pediatrie generală la University of Louisville, Kentucky, SUA, în 1994.