Moșii de Iarnă 2026. Ce este complet interzis să dai de pomană - se abate năpastă grea dacă faci asta
Printre cele mai importante sărbători ale calendarului ortodox se numără Moșii de Iarnă, cunoscută în popor și sub denumirea de Sâmbăta Morților și precede Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. În anul 2026, sărbătoarea va fi pe 14 februarie, iar credincioșii oferă de pomană mâncare și obiecte, ca semn de recunoștință pentru sufletele celor aflați în neființă.

Potrivit tradiției și obiceiurilor Bisericii Ortodoxe, slujbele de pomenire a morților au loc sâmbăta, iar preoții oficiază parastase și slujbe. Familiile decedaților duc la biserică colivă, colaci și alte daruri.
Ce nu se dă de pomană de Moșii de Iarnă
Pomana de Moșii de Iarnă este una cu o semnificație aparte, iar darurile oferite trebuie să fie simple și pregătite cu grijă. Totuși, se spune că nu este bine să dai de pomană băuturi alcoolice, în afară de vinul care simbolizează sângele lui Iisus Hristos, resturi rămase de la mesele anterioare, ci doar preparate făcute special pentru a fi date de pomană.
Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților
Cel mai des se dă de pomană colivă preparată din grâu fiert care simbolizează viața veșnică, și colaci sau pâine care simbolizează trupul, și vin, simbol al sângelui.
Alte alimente și mâncăruri care se dau de pomană de Sâmbăta Morților
- sarmale sau mâncare gătită, de post ori de dulce;
- fructe – mere, portocale sau nuci;
- prăjituri simple, gătite în casă;
- lumânări aprinse, care simbolizează lumina sufletului;
- pachete cu alimente de bază pentru cei nevoiași.
Rugăciunea pentru mântuirea celor adormiți rostită de Sâmbăta Morților
Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!































